Cerul- scaunul de domnie, pământul- aşternut picioarelor- omul îndumnezeit
ale inimii sale. Când omul ajunge în acest stadiu, Eu vin la el sub forma Iubirii și încălzesc bula în care sălășluiește spiritul său, la fel ca o cloșcă ce își încălzește ouăle pentru ca acestea să clocească. Spiritul omului, deja trezit, se naște astfel din nou sub impactul căldurii Iubirii divine. El iluminează astfel toate părțile sufletului purificat al omului și absoarbe cu aviditate Iubirea și compasiunea care acționează din exterior asupra organelor purificate ale sufletului. În acest fel, el devine din ce în ce mai puternic. După ce Iubirea și compasiunea Mea pătrunde până în profunzimile ultime ale inimii sale, acolo unde se află micuța bulă a Iubirii primordiale( care este de sorginte pur divină și care reprezintă sanctuarul Tatălui preasfânt în interiorul omului), aceasta se deschide din nou. Și astfel, Iubirea Tatălui, stimulată de Iubirea Fiului, inundă spiritul omului cu o mare lumină, la fel ca un soare care răsare, antrenând în lumina ei sufletul, și prin intermediul acestuia, trupul omului. Omul simte astfel că renaște la viață, iar această nouă viață reprezintă Învierea trupului său. Și cum întreaga ființă a omului este penetrată de lumina Tatălui, Fiul este primit de Tată în ceruri, adică în inima Tatălui. Fiul ia cu sine spiritul omului, care ia cu sine sufletul acestuia, iar sufletul ia cu sine corpul energetic al omului( sau spiritul nervilor), restul nefiind altceva decât un excrement al corpului.
De îndată ce Tatăl, adică Iubirea divină, începe să domnească în om, în interiorul acestuia se face lumină, căci înțelepciunea Tatălui nu se separă niciodată de Iubirea Sa. Astfel, omul se simte plin de iubire, de înțelepciune și de forță, născându-se astfel din nou( din perspectiva iubirii și înțelepciunii).
Cred că ați înțeles acum cât de mari sunt durerea, indulgența și răbdarea Mea pentru a putea răscumpăra chiar și un singur suflet. De câte ori nu se întâmplă însă ca eforturile Mele să rămână necunoscute, disprețuite, blestemate și călcate în picioare? Cu toate acestea, Eu nu încetez nici o clipă să vă chem pe toți: „ Veniți la Mine, voi, cei care suferiți și care sunteți împovărați, iar Eu vă voi alina!”
Din păcate, nu este deloc ușor să le predici surzilor și orbilor care s-au abandonat în totalitate plăcerilor acestei lumi, murdărindu-și astfel templul sfânt, care este trupul lor, cu blestemul iadului, care reprezintă o veritabilă ciumă a sufletului! De aceea, Mă văd nevoit să le permit cerurilor să reverse în permanență asupra pământului potopurile lor, adică operele amare ale Mântuirii. Abia când solul sufletesc murdărit de blestem este spălat din nou, iar mlaștinile rămase sunt uscate de vânturile grației Mele— voi putea predica Eu din nou căile care conduc la Viața ce emană din Mine.
A trecut mult timp de când vă predic toate aceste lucruri. De aceea, începeți în sfârșit să le ascultați și întoarceți-vă în staulul oilor Mele multiubite, pentru ca să vă pot conduce Eu Însumi, Păstorul cel Bun, către pajiștile Vieții, astfel încât să obțin de la voi lâna strălucitoare și albă pe care să o folosesc pentru a vă pregăti un veșmânt care să vă îmbrace de-a pururi!
Dacă un agricultor are o mică livadă, dar constată că pomii săi nu dau decât fructe acre și sălbatice, cum procedează el? El se gândește în sinea lui: „ Ce să fac? Dacă voi smulge pomii din rădăcină, livada mea va rămâne goală. Dacă îi voi înlocui cu alții, aceștia vor rămâne la fel de sălbatici și s-ar putea să fie chiar mai slabi ca primii. Cel mai bine este să îi curăț de paraziți, iar apoi să îi altoiesc, la momentul potrivit, cu un altoi nobil, care provine de la un pom ce dă roade bune. În acest fel, pomii sălbatici, care altminteri sunt sănătoși și viguroși, se vor îmbunătăți cu ajutorul cerului și la un moment dat vor începe să dea cu siguranță roade bune și dulci”. Și astfel, acest agricultor inteligent va obține în numai câțiva ani o recoltă bogată, care îl va umple de bucurie.
51