Cerul- scaunul de domnie, pământul- aşternut picioarelor- omul îndumnezeit
Iată, tată, ce a făcut omul! S-a făcut prilej și locaș de cădere a îngerilor. Ca fulgerul de repede s-a produs această cădere a omului, ca gândul de repede, căci când omul a gândit, au căzut îngerii și s-au făcut satane. Și ce înseamnă satană? Satană înseamnă schimbarea binelui în rău, și când binele se transformă în rău, începe o luptă de vrăjmășie împotriva binelui, și se naște o putere care se numește rău, puterea răului împotriva puterii binelui, a lui Dumnezeu. Și iată, așa s-a format atunci satana, născând putere vrăjmașă, care se duce la Dumnezeu și învinuiește pe om în fața lui Dumnezeu. Ca fulgerul s-a născut această putere potrivnică binelui, și se numește satană această putere rea, dar ea a căzut de la fața lui Dumnezeu, după cum este scris: « Am văzut pe satana, ca fulgerul căzând din cer ».
Și după ce puterea aceasta a căzut pe pământ, pe care pământ a căzut? A căzut în om, a căzut peste om și peste înțelepciunea omului, căci satana a luat apoi chip de șarpe, și a lucrat acest înger căzut, a lucrat prin șarpe și a rostit cuvânt de ispită îndemnându-l pe om să nu asculte de Dumnezeu ca să cadă și omul dacă el a căzut cu ceata lui cu tot. Căci Lucifer era cel dintâi înger peste îngeri și peste cetele de îngeri și avea ceata cea dintâi, alături de lumina și de fericirea lui Dumnezeu; adică era primul, el și ceata lui lângă scaunul lui Dumnezeu, lângă lumină și fericire, măi tată, și de aceea i se zicea Lucifer, adică Luceafăr, căci el își lua strălucirea din lumina fericirii dumnezeiești.
S-a supărat Lucifer pe om; a dat vina pe om pentru căderea lui. El era îngerul înțelepciunii lui Dumnezeu, și când S-a odihnit Domnul în om, s-a odihnit și el și ceata sa, dimpreună cu toate oștirile cerești, și în om s-a întâmplat căderea lui, căci duhurile îngerilor lucrează prin trupuri lucrarea lor. Și s-a luptat apoi Lucifer ca să-l cadă și el pe om din cer, și a intrat în șarpe și a ademenit pe om, și s-a născut de atunci lucrarea vrăjmașă binelui și fericirii omului în cer, și omul a fost dat afară din cer și a fost pus în locuința morților. Dar Eu am trimis pe Fiul Meu ca să ia trup și să strice lucrul lui satana dărâmându-l de peste tot, și apoi să plinească înfrângerea și distrugerea lui la venirea Lui.
Iată ce înseamnă să se lase omul stăpânit de satană! Și de aceea Eu am ridicat oameni dintre oameni, care alungă pe satana. Când regele Saul era chinuit de duhul lui satana pentru păcatul măririi de sine, el a fost eliberat de satana prin cântarea lui David. Dar cu greu se poate face așezare de Dumnezeu în omul în care locuiește acest înger, căci Saul era mereu văzut cu Lucifer în lucrarea sa. Iată păcatul lui Lucifer lucrând în om prin mărirea de sine, prin părerea de sine! De aceea L- am trimis pe Fiul Meu; L-am trimis să strice lucrarea satanică și să Se arate oamenilor ca să-i învețe să ia din nou chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și cine se lasă învățat și ajutat de Fiul Meu, acela face ce a făcut Fiul Meu și se coboară la smerenie, ca să nu-și încerce Lucifer stăpânirea în omul care primește pe Fiul Meu.
…- O, Tatăl Meu, de aceea am zis Eu la oameni: « Eu sunt calea!». Așa le-am zis când Tu M-ai trimis la oameni, și cine M-a crezut, a luat-o pe calea aceasta și s-a izbăvit de acest înger vrăjmaș. Amin.
O, iubiții Mei, prietenii Mei, frații Mei întru Tatăl! Așa am zis: « Eu sunt calea!». Și cum adică Eu? Eu am fost coborât până la voi ca să vă iau apoi cu Mine la Tatăl. Iată coborâre și înălțare. Aceasta este calea pe care v-am arătat-o Eu. Întâi M-am coborât, și apoi M-am înălțat. Dacă Eu nu Mă cobor la voi, cum ați putea să vă înălțați voi la Tatăl? Tatăl nu primește pe nimeni
5