Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?
vrea să fiți bucuria lui, câștigul lui, o, și cum să nu vă spun Eu vouă aceasta, ca să știți voi că Domnul l-a zidit pe om ca să fie omul casa Sa?
Mi-e tare drag să vă strâng aici când și când și să petrec cu voi și să vă învăț tainele vieții și puterea lor și frumusețea omului sfânt. Mi-e tare dor să am cât mai mulți fii ai legii din rai, și Mi-e dor să vă amintesc de ea, fiilor. O, știți voi cât Mă doare că nu poate cu Dumnezeu omul? Vă strâng la piept și vă întreb cu dor aceasta, că-Mi este tare dor, și dorul Mă pune pe cale să vin și să vă învăț.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Rusaliilor, Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 16-06-2019.
***
Am zis vouă să purtați cu drag pe Domnul, căci jugul Meu este ușor dacă Eu îl așez pe umerii celor ce Mă poartă, iar pentru aceasta am povățuit spre sfințenie poporul cel hrănit din cer cu cuvântul cel sfânt. O, au datoria să fie sfinți cei cărora Eu, Domnul, Mă dau și Mă împart prin ei la mulți apoi. Lucrarea sfințeniei are putere mare pentru cei sfinți prin ea, și pentru mulți apoi, fiilor. Este scris în Scripturi despre femeia credincioasă Domnului și prin care se poate mântui bărbatul ei cel necredincios, și tot așa și bărbatul cel credincios lui Dumnezeu, pentru femeia lui cea necredincioasă. V-am dat un semn nu demult pentru un suflet plecat de pe pământ și v-am făcut știre de el ca să-l puneți la mesele de pomenire aici, la voi, și aceasta pentru femeia credincioasă Mie cu viața și cu fapta, iar Eu, Domnul, am miluit acest suflețel necăjit și l-am adus de știre la voi pentru vindecarea și ușurarea lui prin taina femeii credincioase, căci cea care i-a fost tovarășă pe pământ a ales iubirea de Dumnezeu ca să trăiască sfânt, fiilor, și luptă ea să fie în voile Mele cu credința și cu fapta, și iată ce mult face viața cu sfințenie înaintea Mea!
O, atâta nevoie au cei trecuți de pe pământ, atâta nevoie de ajutor au de la cei rămași vii, măi fiilor, iar lucrarea Mea cu voi este zbaterea Mea pentru ei, căci mila Mă biruie, Mă îndoaie, și tot așa să vă fie și vouă milă de ei, că asta e lucrarea Mea cu voi. O, fiilor, Ilie proorocul a stat cu viața și cu pașii și cu fapta numai în sfințenie, numai la Mine cu privirea și cu mila și cu lucrul lui cel pentru Dumnezeu. O, cum să nu-l fi luat Eu pe el lângă Mine cu trupul său cel sfânt pentru Domnul lui? Avea ceată de prooroci sfinți lângă el în munți, iar el era numit de ei ca stăpân al lor, și erau cuprinși în duhul lui și toți căutau spre el, precum este scris. Inima și viața lui sfântă au adus rod pe pământ pentru cer, iar Eu nu puteam și nu-i pot întoarce cererile lui, de vreme ce Mi-a fost atât de credincios pe pământ. Sfințenia lui a făcut minuni mari, căci sfințenia, ea face minuni, fiilor, și cu ea a lucrat el cu focul pentru cei potrivnici Mie și pentru jertfa cea cu credință a sa în fața celor păgâni cu viața. Sfințenia din om este cea care închide gura fiarelor, care încălzește gheața cea care-i strânge pe martiri, și este ea oprirea urii împăraților păgâni, și iată ce putere are sfințenia, fiilor, și iată de ce am cerut-o Eu poporului cuvântului Meu, celui care voiește să-Mi fie Mie popor prin sfințenie, fiilor. Iar cei care încă mai șovăie, iată, le spun lor: râvniți la acest mare mărgăritar și dar sfânt, râvniți cât mai mulți care luați de hrană vouă cuvântul Meu, că iată, am spus ce înseamnă, ce mare este darul sfințeniei, inimă și duh și trup neîntinate de păcat, de diavol, de lume, de trufie, de necredință, și înseamnă acest dar împlinirea poruncilor vieții, o, și dor Mi-a fost să spun aceasta și să rămână în cartea Mea cu voi, fiilor.
O, dacă cineva din spița unui neam trăiește cu râvnă pentru sfințenie, soț sau soție, părinte sau copil, frate sau soră, are Domnul milă până la al miilea neam dacă cel iubitor de sfințenie Îi spune Domnului să-i pomenească pe ai lui plecați de pe pământ. Să trăiești pentru Domnul pe pământ, aceasta înseamnă să trăiești sfânt, să n-ai gânduri și doriri păcătoase, ci numai pe Domnul să-L iubești, căci Domnul este sfânt, și nu uită de cei sfinți și
74