Despre botez
față în față cu cartea cuvântului Meu de azi, o, fii ai acestui cuvânt, și voi, oameni care vă uitați în ea ca să vedeți ce este așezat în ea sau ce se mai așează spre citire! E cerul coborât și învăluit în taina cuvântului, care se face sul de carte pe pământ, precum este scris 1. Cine a priceput acum două mii de ani taina botezului Meu în Iordan? Totul a fost învăluit în taina și în credința îngerului Meu mergător înainte la Iordan, Ioan Botezătorul. Când oamenii care-L dau pe Domnul deoparte de pe pământ ca să fie ei mari se ridică să domnească, își curăță ei calea de cei tainici ai Domnului dintre ei, iar pentru această lucrare rea sunt îndemnați de înseși păcatele lor, de care ei stau nedespărțiți, căci altfel ei nu pot. Când păcatul se face viață înșelătoare în om, nu mai poate omul să stea fără păcat. O, și e numai păcat pe pământ, ca pe vremea cea de dinainte de potop pe când striga Dumnezeu cu Noe la oameni să lepede păcatul și să nu pregătească ei potop peste ei prin păcatele lor, căci aceasta aduce pe pământ păcatul săvârșit de om.
Îngerul Meu cel vestitor la Iordan, Ioan Botezătorul, vestit prin Scripturi să vină înaintea Mea pe calea arătării Mele, acesta Îmi este ucenic și este mare între cei din cer. Cu praznic de Bobotează îl așez pe el în cartea Mea mărturisitor, că am carte, am casă pe pământ, în care Eu cu sfinții vin. Amin.
— « Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi!». Această Scriptură vestesc eu, Botezătorul Tău la Iordan, Mieluțule al Tatălui, Care ridici pe umerii Tăi păcatele lumii, și ai ridicat apoi crucea și ai dus-o, și Te-a dus ea sus pe Golgota, având ea greutatea tuturor păcatelor neamului omenesc, o, Doamne. Când Tu vii în cartea Ta cuvânt cu sărbătoarea unui sfânt, atunci cete cerești vin cu Tine și cu el, căci Tu așa călătorești și sărbătorești și prăznuiești. La praznicul de Bobotează a Ta sunt cu Tine aici și cu mulțime de îngeri și de sfinți mărturisitori și botezători multora pe pământ cât au stat. Eu Te mărturisesc botezat de mâna mea în apa Iordanului acum două mii de ani când am spus, văzându-Te venind: « Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii!», și Ți-am proorocit atunci suirea Ta pe cruce, Doamne, ca să mori pentru lume, căci Tatăl pentru aceasta Te-a trimis atunci pe pământ. Pentru lumea cea scăldată în păcat trebuia să moară Dumnezeu, Dumnezeul milei, căci ea n-a vrut și nu vrea să moară pentru El, așa cum sfinții au voit pentru numele Lui.
Puțini știu că Noi am lucrat mult împreună, Doamne, în pustie până la arătarea Ta și a mea la Iordan. Ai fost atâta de smerit în cuvânt și la înfățișare înaintea mea! A trebuit să-L întreb pe Tatăl, Care m-a trimis să botez cu apă, iar Tatăl mi-a spus: « Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând deasupra Lui, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt », și Tatăl era în Tine, Doamne, iar eu am văzut și am mărturisit că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, ca să audă aceasta ucenicii mei și să meargă după El, după Tine, Doamne.
Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt, și de aceea Tatăl a trimis în chipul porumbelului pe Duhul Sfânt deasupra creștetului Său în ziua de Bobotează a Domnului în Iordan acum două mii de ani. Eu cu apă am botezat, iar El cu Duhul Sfânt și cu foc. Foc este cuvântul Lui peste cei ce nu primesc cuvântul în numele Duhului Sfânt al adevărului. Duhul Sfânt este pentru cei credincioși, iar focul este pentru cei necredincioși, care veșnic mânie
1
« Toate puterile cerurilor se vor topi, [ Aceasta propoziție se afla numai în codicii Vaticanus și Purpureus; ed. Rahlfs o noteaza în subsol; e conformă cu Textul Ebraic.] cerul se va învălui ca un sul de carte și toate stelele vor cădea ca frunzele de viță și ca frunzele din smochin.»( Isaia: 34 / 4)
« Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. …»( Apoc: 6 / 14)
38