Cuvântul lui Dumnezeu despre botez Cuvântul lui Dumnezeu despre botez | Page 37

Despre botez
coborât Duhul Sfânt asupra Mea ca porumbelul, și glasul Tatălui a zis: « El este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit!».
Vă rog, o, vă rog cu suspin adânc, pe voi, cei ce veniți cu dor la izvorul Meu de Bobotează prin cuvânt, fiți ca Avraam cel credincios! Învățați de la el lucrarea credinței care nu se îndoiește, căci Domnul Se descoperă cu mare taină, numai să fie credință între om și Mine. Mă descopăr și celor care nu Mă iubesc cu viața lor, dar ca să-i înspăimânt Mă descopăr lor, nu ca să le dau lor așa cum le dau celor credincioși și sfinți cu viața lor cea pentru Mine în ei. O, câtă deosebire era între Maria și Marta, surorile lui Lazăr cel înviat! Iubirea din Maria o făcea pe ea să uite de tot și de toate și să creadă numai în Mine, Cel ce pot totul la credința omului iubitor de Dumnezeu, iar jertfirea lui Marta o împrăștia pe ea în griji, căci avea griji, care îi ocupau ființa, și din pricina cărora ea avea credința mai mică, mai omenească, mai veche, că nu putea trece ea mai departe pentru cele ce erau în ochii ei și nici nu avea ea atâta iubire ca Maria, căci iubirea crede mult, crede mereu, crede totul, crede sfânt și crede ca Dumnezeu.
Vă cuprind în cuvânt, și așa vă înfățișez Tatălui, căci îngerii umplu văzduhul de cântare pentru slava Mea cea de aici. Amin.
O, Tatăl Meu, preaslăvește pe Fiul Tău, Tată! Amin.
— Aceasta fac Eu, Tatăl, o Fiul Meu iubit. Peste toată sărbătoarea Ta de azi, Eu stau cu cerul deschis pentru intrarea și ieșirea sfinților și a îngerilor slavei zilei de Bobotează a Ta, și spun peste cei adunați și peste cei ce vor mărturisi acest cuvânt: Tu ești Fiul Meu Cel iubit, Unul Născut din Mine mai înainte de vecii și ești Lumină din Lumină și Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și ești de o Ființă cu Mine, Fiule scump al Meu, și întru Tine Eu, Tatăl, binevoiesc, și aceasta este mărturisirea Mea cea despre Tine, Cel ce ești, Cel ce ai fost și Cel ce vii, căci așa este scris, și în Tine se împlinesc toate cele ce sunt scrise să fie, iar Eu, Tatăl, Te mângâi și-Ți mângâi bucuria Ta între cei credincioși ai Tăi, căci ei sunt cei ce Ne mângâie pe Noi pe pământ, o, Fiule scump, Fiul Meu iubit Emanuel, și botezat pe pământ de Ioan în râul Iordan acum două mii de ani, o, Fiul Meu iubit. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Bobotezei, din 19-01-2012. ***
E masa de nuntă a Mirelui Hristos această masă de cuvânt. Venirea Mea cea de azi așa este, și numai cel ce dă din calea lui Scripturile cele de atunci, numai acela nu pricepe împlinirea aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu acum. Cine pricepe această împlinire? Numai cel ce citește ca să înțeleagă împlinirea acestei Scripturi, numai acela pricepe venirea Mea pe pământ sub numele Meu cel de la sfârșit de timp: Cuvântul lui Dumnezeu.( Apoc: 19 / 13) Cu oști din cer vin când vin cuvânt în carte, iar vederea aceasta cerească se face cuvânt, ca să poată purta omul slava Mea lângă el, căci slava venirii Mele este cuvântul, așa cum și la început a fost când toate s-au făcut prin cuvânt.
Cer nou și pământ nou pregătesc spre vedere, și slujesc aceasta prin cuvânt rostit, și apoi împlinesc la vedere. Nu este nicăieri pe pământ loc de școală unde să poată omul merge ca să iasă el înțelept al Scripturilor așezate pe pământ de la Duhul Sfânt. Învățătorul care-i dă omului pricepere ca să știe este cuvântul Meu, cuvântul acesta și cartea lui cea de azi, cartea care deslușește Scripturile în toată pătrunzimea lor. Mare sfială să purtați în voi când vă așezați
37