Antichrist şi fiara apocaliptică
de două mii de ani în mijlocul lor și-i fac pe plac din unii în alții lucrând dărâmarea așezării lui Dumnezeu și mersul cel sfânt al turmei creștine și nu le pasă de pierderea și de viața oilor, ci doar le trebuie lâna și untul și brânza lor și le lasă să piară de partea vrăjmașului pitit în haină de sfânt și dau la moarte pe cei sfinți dintre ei și nu se tem de judecata faptelor lor.
Iată, vin să judec între oaie și oaie precum este scris, și vin să Mă judec cu păstorii turmei Mele, care trebuia să-Mi îngrijească turma, nu să Mi-o lase vrăjmașului, și spun lor așa în sobor de sfinți:
Păcat mare faceți voi spunând să se unească turmele laolaltă sub cuvântul care spune că va fi o turmă și un Păstor! O, e bine că luați să citiți cuvântul Scripturii, dar vă întreb acum pe voi despre acest cuvânt. Răspundeți-Mi voi cine este Acest Păstor Unul? O, iată cum împliniți voi acest cuvânt, că dați turma și pe voi înșivă în mâna lui antichrist, care se vrea unul să fie peste turmă și să fie a lui turma voastră, și se vede aceasta prin lucrarea pe care o faceți voi împotriva lui Iisus Hristos, Păstorul Care vine să păstorească și nu-L primiți, o, și nu lăsați creștinii să urmeze glasul Lui, căci a venit vremea să păstoresc Eu Însumi turma cea nepăstorită.
Întemeiem procesul în ziua aceasta și scriem faptele și așezăm adevărul să grăiască acum, căci voi, arhierei și preoți, îi numiți eretici și sectanți pe cei care s-au desprins de turmă și au rătăcit din lipsă de păstori peste ei, o, și tot așa îi numiți și pe cei care merg după datini sfinte pe cale spre cer, și îi numiți rătăciți numai pentru că vouă nu vă place să vă lucrați sfințenie vouă, și mai degrabă îi dați soborului vostru pe cei ce se leapădă de sine pentru mers cu Mine spre cerul sfânt.
O, faceți-vă pe voi înșivă vinovați și jefuitori și vânzători de fii ai bisericii Mele și recunoașteți-vă lucrarea cea potrivnică cu care slujiți păstorului antichrist, iar pe cei ce merg după Mine îi păstoresc Eu Însumi, căci așa este scris încă din vremea proorocilor, și apoi și Eu Însumi am spus aceasta acum două mii de ani despre venirea Mea Păstor al turmei creștine, și iată, împlinesc și vin, o, și nu vă pare bine, dar nici nu puteți să-Mi stați potrivnici, că iată, sunteți sub vină, sunteți străini de ceea ce trebuie să fiți și să lucrați, căci voi ați vândut și vindeți lui antichrist turma Mea, iar voi sunteți o turmă de păstori, și turma Mea e părăsită de voi, e vândută, e îngenuncheată și e oprită să vină să audă de la Dumnezeu glasul Păstorului Care vine să strângă oile și să le dea din cer.
Iată ce fac! Mă folosesc și Mă sprijin cu acest popor micuț, prin care vă grăiesc și vouă, și Mi-l păstrez curat de orice stricăciune amestecată și îl învăț să nu se atingă de câștig străin pentru mersul Meu cu el, căci pământul este murdărit de tot, murdărit de păcat, de înșelăciuni, de poftă de păcat, de duh de desfrânare și de lăcomie, dar Eu, Domnul, îl povățuiesc aparte și de aproape pe poporul Meu cel mic și îi spun să-și aibă mânuțele lui pentru cele de trebuință Mie și lui, și așa Mă ajut Eu cu ai Mei și nu Mă fac dator nimănui nici Eu, nici ei, și așa îi păzesc să-și aibă mâinile curate și să fie harnic poporul Meu cel mic și să culeagă pietrele de pe râu și să-Mi zidesc cu el cetate de piatră, cetatea Mea cu ei, iar ei ascultă așa, și lucrează cu mânuțele lor pentru cele de trebuință, o, și așa îi învățam și pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, și iată-i pe cei de azi ucenici ai Mei, și se miră lumea toată de hărnicia lor, de lucrul lor frumos și curat, curat de câștig murdar și nemuncit.
180