Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Seite 102

Antichrist şi fiara apocaliptică
Mine ca să-i biruiesc pe ei prin glasul gurii Mele, slobozit din văzduh peste pământ, și din templul cerului să strig: « Sfârșitu-s-a!», și apoi să arăt cerului lucrarea prin care am biruit pe satana, șarpele cel de demult.
O, poporul Meu, când fiara roșie( Comunismul, n. r.) și-a pus numele pe acest pământ român și s-a așezat în luptă cu Mine,( Anul 1921 – înființarea Partidului Comunist Român, n. r.) Eu, Domnul, Mi-am trezit rând pe rând trâmbițele Mele cele de apoi( Începând cu 1923, n. r.) și am sunat peste oameni să se pocăiască, și odată cu lucrarea fiarei am strigat și Eu împotriva ei și a minciunii ei, și am început să strig din ușa templului sfânt, trezind duhul slujitorului Meu Iosif,( Trifa, preot ortodox, n. r.) și el a strigat și a trezit pe mulți ca să cânte cântarea cea de biruință a Mielului, și atunci am început lupta cu fiara roșie, tată. Și iară, și iară am tot strigat apoi prin celelalte trâmbițe, și am strigat apoi din trâmbița a șasea, din Verginica Mea, și am vărsat peste pământ râul cuvântului Meu, prin care Mi-am pregătit calea împărăției Mele, și apoi am venit Eu și am deschis cartea Mea, cartea judecății făpturii, și tainic am lucrat, și în mijlocul tău am lucrat și lucrez după Scripturi, și altfel nu, tată.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu, din 14-12-2009
***
Grăiesc acum slujitorilor bisericii neamului român. Vin din cer pe pământ cuvânt în ziua aceasta şi grăiesc vouă, celor necredincioşi puterii lui Dumnezeu, căci Eu am puterea aceasta ca să grăiesc vouă. O, numai păcatul din voi vă ademeneşte să nu vă supuneţi adevărului că Eu sunt acest cuvânt, care grăieşte cu voi prin duhul proorociei, aşa cum în toate veacurile a grăit Dumnezeu. V-aţi făcut greoi la înţelegere sau nu vreţi să înţelegeţi voi, cei tari la cerbice, că mărturia Mea este duhul proorociei. Aţi citit Scriptura ca să ştiţi ce scrie în ea, iar cunoştinţa v-a îngâmfat, şi din pricina îngâmfării nu vă aplecaţi ca să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu pe pământ cu oamenii. O, cine nu-L cunoaşte pe Dumnezeu pe pământ, nu-L cunoaşte nici în cer. Nimic nu este adevărat pe pământ decât Dumnezeu, iar voi nu-L cunoaşteţi pe El. Atunci de ce vă mai îngâmfaţi cu cele ce citiţi şi ziceţi că ştiţi din Scripturi? Iată, vă daţi mai adevăraţi ca Dumnezeu peste oameni, de vreme ce-Mi frângeţi Mie mersul printre ei cu duhul proorociei, şi prin care Dumnezeu este cu oamenii pe pământ. Păi dacă aveţi pe cine păcăli, cum să nu faceţi aceasta, cum să nu vă păstraţi voi pe scaune mari peste oameni, cărora le spuneţi că e cu voi Dumnezeu! Păi dacă Eu sunt cu voi, arătaţi-Mă! Voi însă vă arătaţi pe voi în haină de sfânt, dar cel sfânt este cel ce seamănă cu Mine, nu cu voi pe pământ.
Din marea Mea durere de la voi grăiesc Eu vouă în ziua aceasta când voi pomeniţi în biserici cuvântul Evangheliei Mele cel pentru ziua înfricoşatei judecăţi. O, de multe ori am grăit Eu peste voi prin firul cuvântului Meu de azi, care curge ca râul din gura Mea deasupra celor credincioşi Mie şi venirii Mele cu judecata făpturii. Nu de o zi sau două, nu de puţin timp Mă fac cuvânt în mijlocul neamului român, ci de mai bine de cincizeci de ani stau cu masa Mea de cuvânt şi-Mi hrănesc la ea un popor credincios, care Mă cunoaşte cu inima, aşa cum ucenicii Mei M-au cunoscut acum două mii de ani, când nimeni n-a mai voit să Mă cunoască dintre cei ce stăteau îmbrăcaţi în haina de slujitori ai lui Dumnezeu între oameni atunci. Iată şi acum, aidoma ca atunci, toţi cei din biserică mari peste ea sunt cei ce nu Mă vor cu oamenii pe pământ.
O, vreţi, nu vreţi, credeţi sau nu, Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc vouă din mijlocul poporului Meu cel credincios azi venirii Mele pe pământ în mijlocul neamului român şi vă spun că
102