Antichrist şi fiara apocaliptică
și îngerești ca pe vremea proorocului Elisei, când am stat cu toată armia cerească de partea lui în ziua când marea oștire vrăjmașă lui a venit să-l biruiască pe el pentru că era robul Meu, și de partea dreptății stătea. Balaurul cel roșu și toți puii lui au împlinit acum o filă din Scriptură și s-au adunat într-un gând toți ca să te biruiască, și duhul minciunii este duhul lui. Este scrisă în Scripturi această filă de istorie, este proorocită să fie, și iat-o, dar pentru aceasta trebuie minte care are înțelepciune. Fiara cea cu șapte capete și zece coarne, adunate într-un singur cuget, împărați prin puterea lor,( Președinții de partide, n. r.) aceștia au dat un ceas fiarei( Urmașii comuniștilor, n. r.) puterea și stăpânirea lor ca să te biruiască pe tine de la cârmă și ca să supună iarăși neamul Meu român.( În ziua alegerilor, sondajele efectuate la ieșirea de la urne îl dădeau câștigător pe Mircea Geoană cu 52 %, n. r.) Eu însă n-am lăsat până în sfârșit puterea cea rea și M-am ridicat spre sfârșitul zilei de sorți( 06.12.2009) și am trezit neamul român și am adus minunea pentru care am dat război mare cu toată oștirea cerească, fiindcă ți-am spus că mare este răzvrătirea și că trebuie să Mă lași pe Mine să pot pentru tine, singur cum ai fost împotriva celor mulți, adunați toți într-un singur gând asupra ta.
O, M-am umplut de lacrimi și de sfâșietoare durere când i-am văzut pe toți nuntind și dându-și îmbrățișări( Vezi țopăiala lui Mircea Geoană și a susținătorilor lui, n. r.) ca biruitorii, mințindu-i( Prin sondaje de opinie, n. r.) pe cei care-i priveau pe ei strigându-și singuri biruința înaintea neamului român.( Seara după încheierea votării Mircea Geoană și partidele care l-au susținut s-au declarat câștigători, n. r.) Mi-am ridicat atunci poporul cel pus la veghe în ziua aceea, l-am îndemnat la mai fierbinte duh de rugăciune cu strigare și am trezit apoi duhul neamului român și l-am sculat să bată la sorți pentru tine, și cântarul a tras în sus pentru tine apoi și am adus minunea, și așa am biruit Eu în chip minunat și ți-am dat biruința, căci altfel nu se mai putea împotriva marii răzvrătiri și trufii ridicate asupra ta. I-am orbit apoi pe toți și s-au crezut biruitori și au cântat și au jucat de seara până dimineața peste tot pe vatra acestui neam și își dădeau daruri și îmbrățișări, dar nunta lor s-a schimbat în mormântare în zorii dimineții cu care Eu am biruit pentru tine.( În dimineața următoare, Biroul Electoral, după numărarea voturilor l-a declarat câștigător pe Traian Băsescu cu 50,33 %, n. r.) O, așa am biruit Eu și cu voi, cei curați cu inima, ziua aceea de cumpănă mare pentru soarta neamului român. Eu ți-am spus să nădăjduiești, și tu M-ai ascultat, și prin nădejdea ta te-am scos biruitor, tată. Acum fii viteaz, și să bată în tine o inimă curată pe mai departe. Ai grijă de țara Mea de azi, păzește-o pe cât poți de tot desfrâul de pe pământ, de minciună, de călcarea poruncilor vieții, și caută spre poruncile Mele ca să se învețe mai desăvârșit viața ta cu ele, ca să-Mi dai cinste, fiule, căci Eu, Domnul, ți-am dat izbăvire și te păzesc ca pe un fiu credincios acestui neam ales, în mijlocul căruia stau de mai mult de cincizeci de ani cu masă de cuvânt, lucrare cu istorie în mijlocul neamului român, lucrare prigonită de fiara cea roșie în fel și chip, și dacă vrei să cauți în filele vremii vei găsi prigoana( Comuniștilor și a securității, n. r.) asupra poporului Meu și a vaselor purtătoare de Dumnezeu, cu care Eu am lucrat și lucrez lucrarea venirii cuvântului Meu pe acest sfânt pământ, pământul român.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților mucenici Ecaterina și Mercurie, din 08-12-2009
***
O, poporul Meu de azi, am sunat din a șasea trâmbiță înainte ca Eu să-Mi deschid cartea Mea cu tine pe pământ, și am sunat douăzeci și cinci de ani și Mi-am gătit calea cu care am ieșit, tată, și cu tine am ieșit, după cum este scris să fie pregătită calea împărăției Mele și a fiilor ei, și cu care Eu să dau lupta cu împărații lumii, adunându-i într-un gând prin gândul lor la război cu
101