Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 86

Adevărata biserică
fără povățuitor, fără păstor, căci cei ce s-au depărtat de la calea cea dreaptă și pe mulți i-au poticnit din credință, s-au sculat și s-au pus apoi păstori de oi, dar n-au păzit știința Mea, precum a zis profetul când a zis: « Buzele preotului să păzească știința, și din gura lui să iasă învățătura, căci el este solul Domnului Savaot », iar Eu îi voi lăsa disprețului și umilirii, căci tot omul s-a poticnit prin ei.
O, nu e bine să stea omul cu capul descoperit păcătos fiind și fără stăpân pe pământ, dar omul nu crede și piere în necredință, și Eu înviez și suflu duh de înviere și grăiesc cuvânt mult, că mult Îmi este oftatul pentru omul cel semeț. Am zis că voi pune foc la toate capetele cele fără semn de supunere pe ele, și dacă am zis vin și împlinesc, căci numele Meu este batjocorit de bărbați și de femei și de copii care se semețesc în dreptul numelui Meu, căci femeile preoților sunt numite „ preotese“, și ele sunt desfrânate acoperite cu blănuri și cu pălării și cu vopsele și cu văluri mincinoase, și nici vorbă de maramă sfântă și purtată cu sfială pentru sfințenia Mea în om, căci femeile care au gustat și gustă încă din păcat ar fi să-și pună, după Scriptură, văl, iar aceasta înseamnă acoperământ negru, maramă neagră, ca să se deosebească de fecioare și să nu se ascundă sub nevinovăție dacă nu se îmbracă întru ea, iar alt acoperământ nici că se cuvine femeilor, căci moda lumii nu are nimic cu învățătura Mea. Iar Eu vorbesc mult și îi răspund omului prin vorbire multă, ca să-l îmbrac în cuvântul Meu ca în haina pocăinței și a umilinței, și să nu mai umble omul peste mări și țări ca să caute împărăția Mea și biserica Mea, căci ea nu se mai găsește pe nici o cale.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului Antonie cel mare, din 30-01-
2000 ***
Străbat văzduhul cu cete de sfinți și de îngeri, iar sfinții sunt cununa Mea de slavă. Mă fac sărbătoare de sfinți în grădina ieslei cuvântului Meu și Mă pomenesc în ea, Eu și sfinții Mei și serbările lor. Sunt aici cu cei trei sfinți, Vasile, Grigorie și Ioan, căci ei au trupuri cerești, ca și Mine, și vin mereu cu ele pe pământ pentru lucrarea Mea cu sfinții pe pământ. În vremea când au dat să se unească ei într-o singură sărbătoare după ce au venit toți între cele cerești, au coborât pe pământ toți trei și au spus celor ce lucrau dezbinare între ei pentru deosebirea măririi vieții lor; leau spus că ei sunt una în cer, și de aceea să li se așeze o singură sărbătoare pentru toți trei, iar după ce și-au așezat sărbătoare pentru ei, s-au dus apoi de la ei la cer. Iată, tot așa au lucrat ei și pentru lucrarea Mea de azi, coborând pe pământ la începutul Meu cel din 1955 în trâmbița Mea Verginica, și venind au uns-o pe ea pentru lucrarea Mea cu ea, și iarăși, venind iar, au pus ungere peste grădina Mea și peste cei ce sunt în ea slujitorii Mei ziua și noaptea pentru lucrarea cuvântului Meu peste pământ. Ei sunt pururea cu lucrare arhierească peste grădinița Mea de azi și peste cei ce aduc Mie în ea jertfă de rugăciune și de iertare pentru neamul omenesc. Ei sunt cei ce au iubit adevărul în toate prin viața lor cea sfântă, căci nu este adevăr decât în sfinți. Amin. Și iată, adevăratele sărbători pentru sfinți pe pământ sunt sărbătorile celor ce sărbătoresc pe sfinți trăindu-le viața și învățăturile lor cele sfinte. Adevăratul sfânt, adevăratul arhiereu, adevăratul slujitor între oameni este cel ce Mă lasă pe Mine să stau înaintea oamenilor când el stă cu oamenii.
În clipa pocăinței omul nu trebuie să-l aibă în fața lui numai pe preot( La taina spovedaniei, n. r.). O, nu așa să fie clipa pocăinței. Cel ce nu stă față în față cu Mine prin mijlocirea preotului, acela nu știe ce înseamnă slujitorul Domnului, iar slujitorul Domnului care stă numai el înaintea
86