Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 69

Adevărata biserică
Eu, Domnul, pecetluiesc înțelepciunea voastră și o pun judecător peste orice înțelepciune care voiește să se numească înțelepciune. Eu, Domnul, vă am pe voi porți prin care Eu intru ca să Mă desăvârșesc cuvânt de mântuire sau de judecată peste pământ. Amin. Cei care au învățat pe pământ carte despre Mine, aceia dau să intre la Mine prin vechimea slovei. Dar poarta Mea sunteți voi, cei înnoiți prin Duhul, și cine nu va intra pe porți, acela nu va intra la Mine. Nu sunt porți pentru cer slujitorii bisericii din lume, căci ei sunt pământești și caută scaune și ranguri, și caută să se ascundă de lumina cuvântului Meu, care străjuiește pământul din grădinița Mea de la voi. Le voi trimite bubă rea și suferință, așa cum Mi-au umplut ei de mălură grâul învățăturii Mele, căci ei n-au împlinit sfințenia Mea în ei, și își tot caută scaune în locurile dintâi, în numele Meu. Le voi trimite curând, curând mălură, ca să le mănânce grâul și orzul, și vor huli pe Dumnezeu din pricina durerilor și a bubelor lor, dar de faptele lor nu se vor pocăi. Voi porunci îngerului să arunce cosorul și să adune în teascul mâniei Mele via pământului, căci cei ce se numesc via Mea,( Biserica lumii, n. r.) fac negoț necinstit în numele Meu, și îl fac pe om să se culce, cum că Eu nu mai vin. Ei n-au urmat sfințenia Mea, dar s-au vrut mari. O, mare este numai cel sfânt cu inima și cu trupul și cu duhul, și altfel de mărire nu este mărire.
Aș voi să-l mângâi pe cel îndurerat și umilit de slujitorii bisericii din lume, pe cel defăimat pentru numele Meu, pe arhiereul Meu Irineu, care este în lanțuri, că M-a iubit când Eu am avut nevoie de iubirea lui și de credința lui, căci am voit s-o trezesc cu blândețe pe România, dar ea, prin cei necredincioși de peste ea, n-a voit. Acum o trezesc Eu, și îi spun că necredința ei nu Mi-a tăiat calea spre ea, căci Eu sunt Împărat peste Sion, vestind porunca Mea, și zic: fiilor din grădină, ziceți cu cuvântul, și Eu vin. Rugați-Mă pentru venirea Mea, căci cei mari în duhul lor ar voi să le lungesc timpul lor. Pământul însă plânge la Mine și Îmi spune să vin și să-l curăț de mândria omului de pe el. Am voit să lucrez cu blândețe venirea Mea pentru România, că e țara venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl, Judecător peste pământ. N-am fost primit să vin cu duhul blândeții, căci mai-marii României și ai bisericii din ea, M-au făcut demon și Mi-au defăimat pe cel prin care am voit s-o împac cu Tatăl și s-o trezesc spre slava zilei Mele. N-am găsit pe nimeni demn pentru Mine și pentru pregătirea zilei slavei României prin venirea Mea la ea. N-am găsit pe nimeni între cei ce-și zic biserică a Mea, n-am găsit decât pe el, și l-am trimis să bată și să Mi se deschidă, ca să intru cu ziua slavei Mele pentru România. Acum, cupa milei s-a golit, dar s-a umplut cupa mâniei Mele, căci România M-a primit cu necredință pentru cel trimis de Mine din mijlocul ei. Acum, dau poruncă îngerilor să meargă din loc în loc vărsând cupa curățirii, ca să se stârpească duhul necredinței din calea slavei Mele, căci Eu Mă slăvesc peste România cu slava cuvântului Meu, și îi rușinez pe cei necredincioși din ea.
Binecuvântat să fie poporul Meu din România, cel care stă alipit de crucea venirii Mele ca să Mă ajute s-o duc și să vin.
Iar voi, fiilor cei întreit binecuvântați, fiți porțile Mele până la arătarea Mea, că mai e un pic de timp ca să-Mi curăț pământul venirii Mele de toată minciuna de pe el, și apoi vin văzut, iar voi veți fi slava Mea, că Mă veți vedea în veci de veci, și veți fi văzuți cu Mine de toți cei ce n-au crezut lucrarea Mea cu voi și venirea Mea prin voi, căci scris este: « Mulți vor învia, unii spre viață veșnică, iar unii spre osândă veșnică și spre rușinarea necredinței lor ». Amin.
69