Adevărata biserică
pagube ? V-au făcut vreun rău cei peste care ați suflat furtună ? Vă este frică ? Dar de ce frică ? O , nu vă fie frică de ceea ce nu este spre frică , ci fie-vă rușine că vă faceți de râs și urâți în inimile celor ce văd cât sunteți voi de neliniștiți , de invidioși , fără să trebuiască să fiți așa . Voi vreți să facă și primarul ce faceți voi , și cei pe care-i țineți cu forța sub voi , voi vreți să facă și primarul ce faceți voi cu cei pe care-i lepădați ca să-i scoateți din casa lui Dumnezeu , așa cum credeți voi că puteți aceasta ? Vreți voi să îndemnați cârmuitorul cetății să disprețuiască cetățenii , și mai ales pe cei cuminți , frumoși , harnici și iubitori de țară și de neam ?
O , iată ce vă spun : Fiii cuvântului Meu sunt frumoșii Mei , sunt cei ce se sfințesc pentru Sfântul sfinților zi de zi , în fiecare zori de zi hrăniți duhovnicește cu trupul și sângele Meu , rugându-se Mie în duh și adevăr , cu liturghii și rugăciuni de cerere pentru mântuirea lumii , și n-au aceștia nici cât vârful de ac abaterea de la dogme și canoane așa cum aveți voi , și tot dați zor încă să strămutați orânduielile sfinte lăsate din părinți . Dar cei cărora voi la toți le ziceți că sunt fiii bisericii ortodoxe , o , pe aceștia de ce îi aveți ca ortodocși ? Ce fac ei mai mult pentru mărturisirea ortodoxiei , când ei petrec necreștinește , dezgolindu-se unii în fața altora înaintea soarelui și căutând spre păcat ziua și noaptea și mergând doar câteodată prin biserică așa cum sunt ei , necurățiți de fărădelegi , de viața cea fără Dumnezeu peste ei ?
O , ce ușor vă este să rostiți cu gura poreclă răutăcioasă peste cei care calcă pe urmele Mele și-i numiți rătăciți , eretici ! O , nu puteți voi forța pe nimeni să vă știe de frică atâta timp cât creștinii ortodocși și restul lumii știu și văd cum sunteți și ce faceți voi sub această numire sfântă , care doar vă servește ca firmă și atât . ( B . O . R . - n . r .)
Vin și vă spun , ca o furtună vin și Eu spre voi ca să vă spun numaidecât ce am să vă spun . Credința nu stă sub o firmă , ca pe pământ firmele și îndeletnicirile lor , căci credința nu este a tuturora , așa am spus Eu acum două mii de ani . Credința este cu cei ce seamănă cu Dumnezeu și cred în El , mărturisindu-L prin împlinirea voilor Sale și prin asemănarea cu El , cu Tatăl lor .
O , nu le puteți voi da în cap cu firma voastră celor ce sunt botezați și numiți cu numele sfânt al ortodoxiei , că nu pe acte ca pe pământ își mărturisește omul credința , ci prin Mine , Cel ce stau în om cu fața Mea , cu lucrarea Mea în omul creștin ortodox . Eu sunt Cel ce sunt , Eu sunt Cel ce îi știu pe cei credincioși și ortodocși cu viața lor , Eu , și nu voi . Auziți voi ce vă spun Eu ? Eu , și nu voi puteți vorbi de credința cea din om . Tot Eu sunt Cel ce știu cât de neortodocși sunteți voi , cât de ortodocși nu sunteți , că nu haina și firma vă sunt vouă de ajuns ca să fiți ortodocși , ci viața sfântă și slujba sfântă și dragostea lui Dumnezeu în voi , dacă o aveți . Voi v-ați amestecat cu cei ce nu sunt ortodocși , și ați călcat așa canoanele și dați foc bisericii fără să știți , iar dacă strigă cineva că arde casa și trebuie stinsă cu apă , cu Domnul , cu ascultarea , cu pocăința , o , voi îi dați afară dintre voi pe aceștia și-i scrieți cu cei rătăciți de biserică și-i puneți la chin și la dispreț , o , și nu faceți cinste ortodoxiei , mireasa Mea cea dragă , și pe care n-o mai pot zări , căci s-a fardat , s-a mânjit cu vopsele străine , cu cei străini de credința ortodoxă , o , și tocmai voi săriți în sus când ortodocșii cei curați cu inima și cu fapta credinței cresc sub slava Mea de azi pe vatra acestui orășel iubit și ales de cer pentru ceea ce am Eu în el .
O , de ce ați făcut atâta vâlvă , fiilor ? S-au sculat preoții să lovească , și apoi să se ascundă . Vestea sosirii Crăciunului nu mărturisește , oare , aceasta credința și ortodoxia vestitorilor ? O , de ce v-ați supărat că s-au sculat să colinde de Dumnezeu fiii cetății cuvântului Meu ? O , de ce dați
197