Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 179

Adevărata biserică
pe cât se poate. Dar mai mult și mai mult te povățuiesc pe tine, biserică a poporului rus, să nu te apleci cu cei care dau să știrbească ascultarea de Dumnezeu prin biserică așa cum este ea lăsată prin sfinți și prin părinți, că slujitorii din biserica neamului român s-au aplecat și M- au îndurerat adânc și au făcut suspin pentru cei din cer, iar Eu, Domnul, dau mereu să strig la ei să se scoale spre pocăință până nu-și vor dărâma singuri sfeșnicul de pe masă, precum este scris pentru cei ce nu se pocăiesc cât este încă vreme de pocăință.
O, așează-te povață din mijlocul tău și pildă pentru țările creștin-ortodoxe și îndeamnă la statornicie cu veghe și cu ascultare de părinți pe cei ce stau pe scaune de păstori, că e mare primejdie să fie dărâmate de la locul lor rânduielile cele pentru biserica Mea pe pământ și să pătrundă amestecare peste ea.
… Iată, din așternutul Meu din mijlocul neamului român M-am împărțit cuvânt peste neamul creștinesc de peste tot. Nu mai pot să spun neamul creștinesc, că mulți se vor neamul Meu să fie când ei nu seamănă cu Mine și cu credința cea din sfinți lăsată, și spun: neamul creștin-ortodox, căci numai în această turmă Îmi găsesc Eu rostul și așezarea Mea cea de la începutul bisericii Mele de acum două mii de ani.
O, copii ai credinței drepte, copii de peste tot, iată așternutul Meu de venire cuvânt pe pământ, de unde Mă împart! Am șaizeci de ani de cuvânt scris pe vatra neamului român. Miam scris carte de istorie în mijlocul acestui neam. O, iubiți pe Domnul și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este Domnul și așternutul Lui în cetatea Lui de cuvânt, și se va cânta bisericește cântarea cea de slavă, că vor vedea toate neamurile pământului mântuirea de la Dumnezeu venind, și nu de la oameni, și munții se vor bucura de fața Domnului, că iată, vine Domnul, vine să judece pământul, precum este scris! Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către poporul rus și către bisericile ortodoxe din lume. Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva, din 27-10-2016.
***
Eu sunt Cel ce sunt. Așa le spun Eu celor cărora le grăiesc în ziua aceasta de pomenire a dreptei credințe.
Am venit de la Tatăl pe pământ acum două mii de ani, căci sunt Fiul Său, Fiul Tatălui Savaot, Tatăl Meu, și am spus atunci: « Eu sunt Lumina lumii, lumină care luminează pe orice om care vine în lume și pe oricare spre care lumina Mea vine, iar celor ce Mă primesc și cred în numele Meu le dau putere și drept să se facă copii ai lui Dumnezeu », născuți din Dumnezeu să fie ei apoi, iar numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris despre Cel ce vine cu zecile de mii de sfinți ai Săi, cu oștiri cerești vine și lucrează cuvântul Său peste pământ.
Am cetate de scaun pe vatra neamului român și am un popor primitor, care-Mi primește venirea și-Mi așează cuvântul în cartea Mea cea de azi, în care am început să Mă scriu încă din anul 1955, și este ea prinsă în copci și împărțită pentru curățirea și lămurirea multora, a minții și a inimii lor, precum este scris în prooroci despre cartea aceasta, și înțelepciunea crește pe pământ în oameni, iar cei nelegiuiți se vor purta ca cei nelegiuiți în fața cuvântului lui Dumnezeu, căci așa este scris.
179