Adevărata biserică
însă Duhul Sfânt şi S-a dat lor şi au putut ei apoi numai pentru Mine , numai cu mersul Meu , iar Eu am avut lucrul cel mult de lucrat prin ei şi aşezat să fie pe pământ , ca să am Eu casă cu omul pe pământ , să-l am biserică pe om şi să am trup din fii credincioşi întocmit , făcându-Mă Eu un trup cu ei prin trupul şi sângele Meu unit cu ei în însuşi trupul lor , ca să fim una şi să fie ei fii ai Tatălui precum Eu sunt , şi mare a fost această iubire a Tatălui ca să-i numească pe cei credincioşi Mie fii ai lui Dumnezeu !
Slabă de tot este mintea celor ce au rămas cu cele vechi şi n-au priceput ei de la Dumnezeu măreţia zilei de duminică , şi pe care Eu , Domnul , am pecetluit-o ca odihnă a Mea după marea Mea biruinţă asupra iadului în vremea cât a fost între ceasul răstignirii Mele şi cel al învierii Mele din ziua întâi a săptămânii , din duminica în care Eu am înviat biruitor , căci am biruit moartea şi iadul şi am dat oamenilor de ştire ziua Mea pentru sărbătoarea odihnei , ziua învierii Mele , altă zi de odihnă pentru cei credincioşi . Numai cei ce n-au primit pe Hristos , numai aceia au rămas cei îndărătnici , că n-aveau ei cum să schimbe ziua cea pentru Domnul , de vreme ce au dat pe Domnul la moarte , neprimindu-L pe El de la Tatăl trimis lor .
O , popor al cuvântului Meu , vin în mijlocul tău , fiule , vin cuvânt , aşa cum intram la ucenicii Mei cei de acum două mii de ani şi le grăiam lor după învierea Mea . Grăiesc cu tine pe cale , aşa cum am grăit cu cei ce Mă doreau pe drumul lor spre Emaus . Mă adeveresc ţie Dumnezeu mare şi înviat , aşa cum M-am arătat lui Toma şi l-am încredinţat că Eu sunt . O , ferice tuturor celor ce au crezut şi cred mărturisirea cea de atunci pentru Mine a ucenicilor Mei , aleşi Mie de Tatăl ca să fie martori venirii Mele de atunci şi s-o vestească pe ea până la margini , împreună cu praznicul Învierii Mele în ziua întâi a săptămânii , ziua duminicii ! O , aşa te am şi pe tine martor acum pentru venirea Mea iarăşi pe pământ de la Tatăl trimis , iar tu mărturiseşti şi împarţi cuvântul gurii Mele , şi fericiţi sunt şi aleşi de Tatăl sunt cei ce cred pe Dumnezeu Cel împărţit de tine lor când El vine şi Se vesteşte în lung şi în lat cu venirea Lui cea de după şapte mii de ani de la facerea lumii , şi vine ca să facă iar lumea , vine , şi naşterea din nou a lumii o lucrează El acum , cer nou şi pământ nou aşează El prin facerea Lui cea de acum , cu cuvântul gurii Lui lucrând .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în Duminica doua după Paști ‚ a sfântului apostol Toma , din 22-04-2012
***
O , nu scapă nici viii , nici morţii de acest cuvânt , de cuvântul Meu , care este proorocit să vină şi să glăsuiască peste pământ cu însăşi gura Mea la sfârşit de timp şi să-l audă pe el morţii din morminte şi să se scoale ei la cuvântul Meu , dacă cei vii nu se scoală spre Mine , ci umblă după duhul lumii cu umbletul lor . O , oricât de greu şi de mult Îmi osândeşte lumea cea rea venirea Mea cuvânt peste pământ şi pe cei ce Mi-o poartă , nu scapă nimeni de adevărul acestui cuvânt . Se scoală cei care au fost pe pământ , drepţi şi sfinţi , şi vor moşteni pământul şi-şi vor răscumpăra trupul şi viaţa între pământ şi cer şi va fi plin pământul de cei înviaţi , de cei veşnici , care şi-au plătit veşnicia cu viaţa lor cea după trup plăcută celor din cer , şi va fi cât stelele cerului numărul lor , precum este scris .
Să nu mai vorbească prostii cei care zic că nu vor mai fi oameni pe pământ peste un timp , decât puţini de tot . O , vor fi mulţi , mulţi , şi vor locui pământul ca şi în cer , că mulţi s- au născut de la început şi până la sfârşit şi şi-au regăsit mulţi viaţa în Mine apoi , şi se vor scula prin taina învierii morţilor , şi-şi vor vedea atunci prostiile vorbite cei ce vorbesc prostii
171