1
Coridor (1)
Totul începe şi se termină cu fuga… (e un fel de suferinţa). Coridorul lugubru în care s-au întâmplat atât de multe nu se mai termină . El şi-a pierdut personalitatea , a încercat mereu să înţeleagă şi s-a transpus în locuri ascunse de gândurile pure.
Ceva fierbinte si lipicios aluneca încet pe ţevile ruginite . Totul era liniştit , calm şi obositor. Doar el vorbea , vorbea cu chipul de sub tapetul greu . Tot Chipul i-a spus să ucida… şi el a făcut-o . Bâzâitul odihnitor se transforma în vibraţie subterană , totul tremura . Şi-a amintit ca trebuie să fuga , să uite ce a făcut , fără destinaţie … trebuia sa-şi salveze trupul.
Pământul era rece si avea gust de mucegai , dar era Pământ . Umbrele copacilor acum ceva timp terifiante pâlpâiau în lumina slabă . Şi-a ridicat privirea , a vrut sa vadă cerul … dar nu era acolo.
Dezamăgit şi-a închis sufletul şi a înteles. Singurul lucru care îl apara de atac era Chipul trebuia să se întoarca la el , să îl simtă , să îl cunoască . Melancolia şi dorul de ceva cunoscut l-au făcut să se ridice şi să plece. Degetele strâmbe şi reci mângâiau rana adâncă de la gât. Simtea nevoia de sigurantă , fie ea si neprielnică . Indiferent de câte ori reuşea să iasă , nu putea să vadă cerul … pentru că el era altfel.
Coridor (1)
Totul începe şi se termină cu fuga… (e un fel de suferinţa). Coridorul lugubru în care s-au întâmplat atât de multe nu se mai termină . El şi-a pierdut personalitatea , a încercat mereu să înţeleagă şi s-a transpus în locuri ascunse de gândurile pure.
Ceva fierbinte si lipicios aluneca încet pe ţevile ruginite . Totul era liniştit , calm şi obositor. Doar el vorbea , vorbea cu chipul de sub tapetul greu . Tot Chipul i-a spus să ucida… şi el a făcut-o . Bâzâitul odihnitor se transforma în vibraţie subterană , totul tremura . Şi-a amintit ca trebuie să fuga , să uite ce a făcut , fără destinaţie … trebuia sa-şi salveze trupul.
Pământul era rece si avea gust de mucegai , dar era Pământ . Umbrele copacilor acum ceva timp terifiante pâlpâiau în lumina slabă . Şi-a ridicat privirea , a vrut sa vadă cerul … dar nu era acolo.
Dezamăgit şi-a închis sufletul şi a înteles. Singurul lucru care îl apara de atac era Chipul trebuia să se întoarca la el , să îl simtă , să îl cunoască . Melancolia şi dorul de ceva cunoscut l-au făcut să se ridice şi să plece. Degetele strâmbe şi reci mângâiau rana adâncă de la gât. Simtea nevoia de sigurantă , fie ea si neprielnică . Indiferent de câte ori reuşea să iasă , nu putea să vadă cerul … pentru că el era altfel.
MEREU TE INTORCI!