[ 67
Î M P Ă R A T U L P E L I C U LA
Tarantino trece printr‐o perioadă ciudată, printr‐un fel de criză. Pe vremuri, făcea filme excelente cu asasini ciudaţi, care spun chestii pitoreşti şi isteţe, iar apoi se omoară între ei într‐o manieră caricaturală. Era marca lui proprie şi lucrul la care se pricepea cel mai bine. Numai că i s‐a părut probabil că e insuficient, că se plafonează, şi a decis să aibă o anvergură politică mai amplă. Aşa că a prins valul ăsta al progresismului liberal( un curent foarte lăudabil, de altfel) şi a început să facă filme în care asasinii lui pitoreşti îi răzbună pe oprimaţii istoriei. Sau în care chiar oprimaţii istoriei sunt nişte asasini pitoreşti şi charismatici.
The Hateful Eight e al treilea film al acestei perioade în care Tarantino se caută pe sine ca regizor relevant din punct de vedere politic.
— Despre ce e vorba Doi vânători de recompense, un viitor şerif, un general sudist şi alte câteva personaje pitoreşti din vestul sălbatic american se întâlnesc într-un refugiu pentru călători din statul Wyoming, la câţiva ani după Războiul Civil. Viscolul de afară îi obligă se stea împreună la gura sobei. Unul dintre vânătorii de recompense( Kurt Russell) cară
după el o bandită periculoasă, care urmează să fie predată autorităţilor şi spânzurată. Celălalt vânător de recompense( Samuel L. Jackson) poartă încă uniforma nordiştilor şi are cu el o scrisoare de la Abraham Lincoln. Cu ceilalţi călători de la refugiu nu e clar care‐i treaba. Ce e cert e că, fiind un film Tarantino, nimeni nu mai are mult de trăit.
— De ce merită văzut Are toate elementele unui film bun de Tarantino: situaţii inedite, personaje interesante, replici isteţe şi situaţii tensionate, din care ţâşnesc nişte omoruri foarte creative, ca sângele dintr-o rană letală. Lui Tarantino îi place să sfideze convenţiile westernului. N‐o să vedem peisaje copleşitoare sau cirezi de vite mânate pe câmpii. Din cauza condiţiilor meteo foarte vitrege, The Hateful Eight e un western de interior. Pistolarii se duelează la gura sobei sau lenevesc într-un fotoliu comod, la o cafea caldă.
— Care sunt punctele slabe Pretenţiile politice ale lui Tarantino, de a face dreptate peste timp, sunt cam stridente. În plus, nu mi‐e clar dacă susţii egalitarismul şi concordia socială omorând opresorii de pe ecran într-o manieră extrem de crudă. Liberalismul e mult mai bine servit de nişte poveşti în care arăţi cât de rău o duceau oprimaţii.
Un alt punct slab e că avem de‐a face cu încă un film de Tarantino în care nişte asasini pitoreşti poartă dialoguri vag isteţe şi se omoară caricatural. În sine, astea nu-s nişte elemente negative. Doar că, atunci când le pui într-un film pentru a nu ştiu câta oară, dai senzaţia că te repeţi şi că altceva nu ştii să faci.
— Concluzie Tarantino are nişte pretenţii politice prea mari pe lângă ce poate să facă, însă The Hateful Eight oferă divertisment de calitate. În plus, ne aminteşte că Tarantino e cel mai bun atunci când se joacă cu convenţiile filmelor de serie B. Dacă realitatea ar fi aia din filmele de duzină, Tarantino ar fi cel mai bun cronicar al ei.
[ 67
The Hateful Eight; crime; Statele Unite ale Americii; 2015; regia: Quentin Tarantino; cu: Samuel L. Jackson, Kurt Russell, Jennifer Jason Leigh, Tim Roth, Michael Madsen; 67 de minute.
01 / feb 2016