»
Incidentul n‑a fost privit ca un caz
banal, în care un muncitor cade în
maşina de tocat sau un tăietor de
lemne îşi retează mâna cu o drujbă.
Un secol de literatură şi filme SF
ne‑au învăţat că roboţii nu sunt sim-
ple ustensile, ca ascuţitoarea sau furculiţa, ci un
fel de oameni, doar că mai puţin empatici. Prin
urmare, spre deosebire de Giovani Becali, trebuie
să respecte şi ei nişte reguli, dacă vor să trăiască
în societate, alături de noi.
Şi în privinţa roboţilor e posibil ca
Asimov să fi greşit cu predicţiile.
Pentru a putea trăi printre oameni,
androizii din povestirile lui sunt
proiectaţi să respecte trei legi de
bază:
1
Un robot nu trebuie niciodată să
rănească o fiinţă umană, sau, prin
inacţiunea lui, să permită rănirea unei fiinţe
umane.
Asimov şi legile roboticii
48 ]
Contrar a ceea ce se crede, scrii-
torii de literatură SF nu sunt nişte
clarvăzători de succes. În anii ’50,
Asimov imagina un viitor în care
oamenii călătoresc prin spaţiu cu
viteze superluminice. Doar că, în
aceste călătorii, folosesc nişte cal-
culatoare gigantice şi nu extrem de
performante, care funcţionează cu
cartele perforate. Acum, la 60 de ani
distanţă, scriu textul ăsta la un com-
puter ridicol de subţire, care poate
fi băgat într‑un plic A4 şi trimis prin
poştă. În timp ce călătoresc cu o
viteză incredibil de mică, într‑un
tren al CFR‑ului mai lent decât o
Mocăniţă.
2
Un robot trebuie să asculte ordinele
primite de la om, atât timp cât acestea
nu intră în conflict cu prima lege.
3
Un robot trebuie să se protejeze pe sine,
atât timp cât, făcând asta, nu încalcă
primele două legi.
Evident că legile astea nu sunt atât
de clare pe cât par. În fond, din
imperfecţiunile şi echivocul lor se
nasc toate intrigile din povestirile
cu roboţi ale lui Asimov. Numai că
legile astea ale roboticii mai au un
mare neajuns: până să ajungem la
ele, interacţiunea dintre oameni şi
roboţi ridică alte probleme morale,
mai elementare.