10 secunde pentru a fi sigur. Astfel, după
ce ai auzit, simțit și văzut, iei o deicizie,
victima respiră sau nu? Dacă răspunsul
este da, pui victima în poziția laterală de
siguranță iar în caz contrar începi
resuscitarea care prezintă și ea câțiva pași
care trebuie urmați cu exactitate.
În timpul rămas am învățat cum să
salvăm pe cineva de la înec sau de la
asfixiere cu mâncare. Părerea mea este
că a fost o activitate foarte instructivă
care ar putea face diferența dinte viață și
moarte, sunt mai încrezător în propriile
forțe și știu că sunt multe moduri de a
face bine dar tot atâtea prin care poți
face rău.
A doua activitate la care am
participat a fost organizată de catedra de
Chimie, unde am descoperit minunata lume a
chimiei, știința care se află la baza fiecărei
forme de viață, tot ce este în jurul nostru,
absolut tot este chimie pură și asta este
fascinant, iar această activitate m-a ajutat s-o
înțeleg mai bine.
Am asistat la câteva experimente
spectaculoase care i-au surprins și pe viitorii
liceeni care vizitau liceul nostru cu ocazia zilei
Porților Deschise și sper că aceștia vor face
alegerea corectă și vor alege Colegiul
Național „Costache Negri” drept prima lor
opțiune, pentru a trăi o experiență de-a
dreptul frumoasă alături de familia
cenegristă.”
Pîrgaru Dragoş, clasa a XI-a A
9