Aurora se formează în timpul unei erupții solare. O dată la 11 ani, activitatea solară cunoaște un maxim, produs de rotația inegală a Soarelui. Polii săi nu se învirt cu aceeaşi viteză ca si centrul, fapt care provoacă așa-zisele umbre solare. Rupte din Soare, particulele călătoresc în jur de două zile înainte de a ajunge în preajma Terrei, care este protejată de centurile magnetice, al căror rol este tocmai acela de a opri respectivele particule. In consecinta, acestea sunt obligate sa ocolească aceste centuri magnetice și să ajungă pe Pământ prin cei doi poli magnetici (Nord și Sud). Când moleculele din atmosferă ajung în contact cu o serie de gaze, produc culori diferite. Cele mai multe dintre aurore au o culoare verde, dar în componenta lor intră roșul si movul, dar extrem de rar.
Ovalul auroral reprezintă zonele în care aurorele pot fi observate cel mai bine. În timpul erupțiilor solare puternice, aurorele sunt vizibile sub latitudinile joase (latitudini magnetice în raport cu polul magnetic), fapt care permite observarea lor din mai multe puncte de pe Glob. Cei mai familiarizați cu acest spectacol unic sunt locuitorii din așa-zisul oval auroral. Regiunile din lume în care aurorele pot fi observate cel mai bine sunt: Norvegia, Suedia, Finlanda, nordul Rusiei, Alaska si nordul Canadei.
Apariția aurorelor poate fi prevazută. Satelitul "Soho", de exemplu, a furnizat imagini ale eruptiilor solare, fapt care a contribuit la anticiparea perioadelor lor de formare. De asemenea, grație datelor furnizate și de alți sateliți, astronomii sunt capabili să prevadă exact frecvența de formare a aurorelor boreale.
Tot prin intermediul sondelor spațiale, oamenii de știință au putut constata că aurorele se formează și pe alte planete, în special pe Jupiter și Saturn, la suprafața acestora. În plus, s-a constatat că acest fenomen nu este specific Pământului, el fiind propriu tuturor planetelor cu magnetism și cu atmosfera.
4