7
8
9
10
Primul Super-Pământ
Mu Arae c- 25 August 2004
Un "super-Pământ" este definit ca o exoplanetă având masa cuprinsă între cea a Pământului şi cea a planetelor gigante din sistemul nostru solar. Forţa gravitaţională slabă a unui obiect de dimensiunea Terrei tinde să atragă mai ales materiale masive, dense (roci şi metale), şi mult mai puţin materiale uşoare, cum ar fi gazele, ce sunt cu uşurinţă împrăştiate de fenomene astronomice precum radiaţia unei stele, evadare atmosferică sau impacturi puternice cu asteroizi.
Pe măsură ce această protoplanetă solidă creşte, atingând o masă apropiată de cea a lui Jupiter, atracţia sa gravitaţională îi permite să atragă mai multe obiecte spre suprafaţa ei, cât şi să ţină captive gazele uşoare, dând astfel naştere unei spirale ce va transforma, în cele din urmă, planeta într-o altă gigantă gazoasă.
Supraviețuitoarea
V391 Pegasi b- Martie 2007
Această gigantă gazoasă a fost descoperită orbitând în jurul unei pitice albe - un soi de stea moartă - ceea ce înseamnă că, la un moment din trecut, în timpul fazei de gigantă roşie a stelei (o gigantă roşie este o stea muribundă de mari dimensiuni, fază care precede transformarea ei în pitică albă), planeta trebuie să se fi atins de suprafaţa soarelui ei sau chiar să fi orbitat în interiorul corpului astronomic muribund.
Este un eveniment de care sunt pasibile şi planetele sistemului nostru solar, inclusiv Pământul, deoarece se crede că soarele nostru va intra în faza de gigantă roşie cândva în următorii cinci miliarde de ani, mărindu-şi volumul, posibil, până când va asimila orbitele planetelor apropiate de el; cercetătorii cred că Soarele ar putea ajunge chiar până la orbita de acum a lui Marte.
În mod normal, multe dintre planetele astfel "cotropite" se pot dezintegra, dar altele îşi pot păstra structura neschimbată, aşa cum este cazul lui V391 Pegasi b, botezată, din acest motiv, Supravieţuitoarea.
.
Planeta cunoscută
HD 209458 b- 5 Noiembrie 1999
O altă gigantă gazoasă "specială", în sensul că planul său orbital se aliniază perfect cu câmpul nostru vizual, putând fi astfel observată de pe Pământ, este planeta HD209458 b.
Mişcarea de "tranziţie" a planetei prin dreptul acelei feţe a stelei sale orientate spre noi ne permite să îi calculăm cu o mare exactitate dimensiunea - prin analizarea cantităţii de lumină stelară blocată - şi, mai important, să îi determinăm compoziţia atmosferică prin spectroscopie, studiul interacţiunii dintre radiaţie şi materie (în acest caz, interacţiunea dintre gaze şi vapori în atmosfera planetei şi lumina stelara a soarelui ei).
Cu ajutorul acestei metode, cercetătorii au detectat prezenţa vaporilor de sodiu şi, mai recent, în octombrie 2009, şi pe cea a unor vapori de apă, dioxid de carbon şi metan în atmosfera superioară a planetei. Acesta este al doilea corp astronomic despre care s-a constatat că posedă compuşi organici, HD 189733 b fiind prima planetă descoperită de om care este caracterizată de acest lucru.
Planeta folografiată
Fomalhaut b, 13 Noiembrie 2008
Observarea directă a exoplanetelor este atât de dificilă încât a fost comparată cu urmărirea unei insecte aflate în zbor prin dreptul unui reflector, într-o zi ceţoasă, de la o distanţă de câţiva kilometri. Din acest motiv, prima imagine a unei planete care se află în afara sistemului nostru solar, capturată cu ajutorul telescopului Hubble, are o importanţă majoră.
Denumită Fomalhaut b, exoplaneta are mărimea lui Jupiter, un posibil sistem de inele şi orbitează in jurul stelei Fomalhaut. Astronomii au dedus existenţa ei încă din 2005, bazându-se pe forţele gravitaţionale din zonă, însă este primul caz în care au reuşit să realizeze o fotografie propriu-zisă.
Vizibilitatea asupra lui Fomalhaut b este îngreunată de o centură de praf care înconjoară steaua ce o patronează. Aceasta din urmă are o vârstă de aproximativ 200 milioane de ani şi este de 16 ori mai strălucitoare decât Soarele. Astronomii au aproximat că va exploda într-un miliard de ani, la o vârstă destul de mică pentru o stea. Cu toate performanţele telescopului Hubble, planeta Fomalhaut b ar fi rămas ascunsă dacă nu ar fi avut o orbită atât de largă în jurul stelei sale.
14