ALTFEL_IANUARIE2019 ALTFEL_IANUARIE2019 | Page 29

Adrian Catană Numele meu este Adrian Catană. Sunt absolvent al Colegiului Național ,,Ienăchiță Văcărescu” și, în prezent, student în anul 4 la Imperial College London, la un program integrat de Master în Computer Science. Facultatea e interesantă, pentru că ne formează practic, fiind axată pe industrie; faci multe proiecte de grup - proiecte serioase, care iti consumă cam tot timpul, dar din care înveti mult. Cursurile sunt interesante, pentru că înveți multe lucruri de actualitate, foarte utile pentru cariera de Software Engineer. Sunt si cursuri teoretice de matematică și informatică, și cursuri despre calculatoare și sisteme în general, care seamană destul de mult cu ce se face la Facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic București, mai putin partea de fizică și inginerie. Facultatea încurajează studenții să aplice pentru internship. De pildă, în vara anului 2 am făcut un internship de 3 luni la Bloomberg, în Londra. În ceea ce priveste sistemul de notare, e destul de diferit de cel din România. Eram obișnuit cu note mari. Aici nu prea se obțin punctaje de 100 la examene, iar notele sunt scalate astfel încat media clasei să fie undeva în jur de 70, deci ești cumva direct comparat cu cei mai buni din anul tău. În afară de asta, în anul 3, cursurile durează 6 luni, iar din aprilie trebuie să lucrezi la o companie o jumătate de an, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Am fost Software Engineering Intern la Facebook, în Londra. Lucrurile învățate în facultate m-au ajutat destul de mult la munca în sine, însa oricum în domeniul IT trebuie să te adaptezi imediat la orice. După terminarea facultății, mi-aș dori să mă întorc să lucrez la Facebook. Pasiunea pentru matematică și informatică mi-am descoperit-o în liceu. Intr-un fel, parcursul meu profesional mi-a fost influențat de mediul competitiv din clasa mea și de studiul suplimentar pentru Olimpiada de Matematică. La facultate, aveam deja stilul de lucru format și capacitatea de a mă concentra ore bune... În schimb, am realizat si că aveam obiceiul de a învăța prea multe detalii neimportante, în loc să am o vedere de ansamblu asupra lucrurilor. Am întâlnit mulți oameni care m-au învătat să lucrez calitativ și acum îmi place să cred că mi-am schimbat puțin perspectiva despre învățat. 27