Ouăle încondeiate, la români
Încondeierea sau „împistritul” ouălor reprezintă un
obicei stravechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate
sunt
o
mărturie
a
datinilor, credinţelor
şi
obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură
spirituală specific românească. Deoarece oul roşu este
purtătorul unor semnificaţii profunde legate de Învierea lui
Hristos şi de reînnoirea naturii, creştinii s-au ostenit să-l
încondeieze, desenând cu ceară motive decorative
ancestrale, de o rară frumuseţe.
Oul văzut ca un simbol primordial, sămânţa vieţii,
potrivit tradiţiei, este vopsit şi încondeiat în zilele de joi şi
sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroşirii
ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Oul încondeiat ne transmite bucurie,
uimire, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentaţia lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare,
luna, cruce, etc.), cu modele din natură (plante, animale, obiecte casnice) şi cu modele de ţesături
populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.
Motivele ornamentaţiei ouălor încondeiate sunt numeroase, şi
fiecare motiv se prezintă în mai multe variante, care se diferenţiază în
funcţie de localitate. Nicăieri însă, mai mult ca în Bucovina, acest obicei
nu este ridicat la nivel de artă ca aici.Motivele folclorice utilizate sunt:
spicul, soarele, frunza şi, ca o reconfirmare a creştinătăţii româneşti,
crucea. Oamenii au simţit nevoia de a decora, prin diferite metode oul (cu
ceară colorată, cu vopsele, cu mărgele, etc). Decorarea ouălor cu ceară
colorată se face cu ajutorul unui instrument special, care poarta numele de
chişiţă (pcitiţă, bijiţă, condei etc). Aceasta este o bucăţică de lemn care are
în capăt un mic tub de metal (cupru) prin care trece ceara topită, colorată
prin numeroase procedee.
7