blestem deasupra norilor. Blestemul spune aşa: „cine va îndrăzni să zidească un templu, va fi
aspru pedepsit, iar construcţia va capăta înfăţişarea câinelui meu, Athos.”
Visul a luat sfârşit şi Olympus s-a trezit într-un puternic miros de fum. A alergat într-un suflet
la fereastră. Totul în jur era în flăcări. Cuprins de diperare a strigat:
- Soldaţi!
Dar nimeni nu i-a răspuns. În mintea sa un gând şi-a făcut loc, acela că trebuie să plece de aici.
În timp ce alerga printre flăcări, o oglinjoară mică, cât o palmă i-a atras atenţia. Nu s-a putut stăpâni
să nu o bage în buzunar. Când a ajuns la porţile cetăţii, s-a uitat pentru ultima oară în urmă. A plecat
gândind că trebuie să-şi găsească un adăpost. Gânduri negre îi inundau mintea. „Oglindă…
oglindă…” O caută în buzunar. Se oglindeşte în ea… Zeiţă Atena…
- Primeşte de la mine acest ajutor! Îţi voi arata
curând o sabie care te va apăra de orice primejdie.
A acceptat acest ajutor de la zeiţa Atena şi a plecat
la drum. A străbătut mări şi ţări cu gândul la soţia sa şi
sperând totuşi că într-o zi o va găsi.
A ajuns într-un oraş numit Oregon. Îl dureau
picioarele îngrozitor, aşa că s-a aşezat pe treptele unei
case mari de tot.
- Aici este oraşul regelui Infernului? a întrebat
Olympus pe unul dintre trecători.
- Da! De ce întrebi? răspunse acesta îngrozit.
- Am fost cândva regele unui mare ţinut, dar regele
vostru m-a blestemat, iar ţinutul meu a luat foc. Mi-aş
dori tare mult să îl înfrunt!
- Înţeleg! Cred că eşti înfometat, răspunse trecătorul
prefăcându-se că nu a înţeles.
Şi îi întinse un colţ de pâine, lăsându-l singur.
Olympus a plecat mai departe. A ajuns în faţa unui
palat întunecat când oglinda din buzunarul sau s-a auzit
imediat:
- Acesta este castelul regelui. Dacă reuşeşti să intri în palat, misiunea ta este îndeplinită.
După ce a urcat câteva trepte din aur, a ajuns în faţă regelui. Deodată, totul s-a întunecat în faţa
sa şi o voce repetă întruna:
- Acesta e Infernul! Acesta e Infernul! Acesta e Infernul!
- Da… mi-am dat seama! a răspuns Olympus calm.
Chiar în acea clipă Atena a apărut. O voce fioroasă a răsunat:
- Soro… ce cauţi aici?
- Am venit să-i redai acestui om libertatea, soţia şi ţinutul.
- Şi dacă nu vreau?
- Atunci va trebui să-l chem pe tată! Pe Zeus!
Odată rostite aceste cuvine, totul s-a- luminat. Olympus parcă visa. Era de mână cu soţia sa, în
drum spre casă. Curând au ajuns, iar totul era intact: castelul, pământul, slujitorii.
- Regina mea, am greşit! Rămâi cu mine şi nu te voi mai părăsi niciodată!
- Nu credeam că voi mai auzi aceste cuvinte de la ţine! Dar sunt fericită!
Slujitorii îi primeau bucuroşi pe cei doi care îşi vizitau ţinuturile, ca altădată, ţinându-se de
mână, fericiţi.
Din vechi timpuri şi până acum, se spune că… „cele mai importante lucruri în lume au fost
realizate de oameni care au continuat să încerce, chiar şi când se părea că nu mai este nicio
speranţă.”
32