Era prin aprilie, înainte să lansăm revista, când am fost la un concert de Bach: misa în si minor, la sala Radio. Am păstrat chiar și biletul de atunci doar ca să nu-mi uit ideea.
Acum scriu articolul ăsta pentru că exact în acea zi (era într-o vineri) am avut o mică neînțelegere în echipă. Nu a fost o problemă în sine, ci doar o neînțelerege.
Pe toată durata concertului mă tot gândeam la echipa mea și, cum treceau minutele, mi-am dat seama că acei oameni de pe scenă lucrau foarte bine ei între ei, chiar dacă aproape toți aveau instrumente diferite (unii erau fără, erau doar cu „comunicarea”). Chiar dacă unii au cântat la ele pe toată durata concertului, chiar dacă unii au avut doar 5 minute de atenție - așa cum era băiatul cu toba. Dar chiar și așa, fără alea 5 minute, concertul n-ar mai fi fost la fel. Fiecare membru e important, fiecare instrument, fiecare notă. Orice contează, oricât de minuscul pare, într-o echipă se va simți diferența.
Eu am numărat vreo 40-45 de oameni, erau foarte diferiți, dar erau un tot unitar, de aceea și sunetul, și senzația, și vibrația pe care le simți atunci când ești în sală, ca spectator.
Dirijorul era omul cheie, era respectat cu sfințenie, nimeni nu începea fără el, nimeni nu intra sau ieșea de pe scenă fără semnalul lui, fără aprobarea lui. El e cel responsabil de echipă, așa cum și managerul meu este responsabil de echipa mea.
Am apreciat foarte mult faptul că, deși erau de toate vârstele, de la 25 la 60 de ani - din câte mi-am dat eu seama, concertul a început la ora scrisă pe bilet. Nimeni nu a întarziat, nimeni nu s-a scuzat, nimeni nu a avut altceva de făcut în afară de task-ul lui. Eu, ca și client al lor, m-am simțit respectat. Iar respectul a fost reciproc.
Prin tot comportamentul lor mi-am dat seama că echipa îl apreciază pe dirijor, dar și dirijorul își apreciază echipa.
La final și-au mulțimit ei între ei, ne-au mulțumit și nouă, iar noi i-am aplaudat minute în șir. Bucuria se vedea pe toate fețele, atât ale noastre, cât și ale lor.
Chiar dacă ei susțin același concert de mai multe ori, mulțumirea e mereu unică. Pentru că-și apreciază munca, colegii și dirijorul. Pentru că sunt o echipă, iar în interior este doar un singur scop.
Și da, mai avem nevoie de teamwork pentru că asta ne definește, ne apropie, ne diferențiază și ne ajută.
by Andrei Ciubotariu
Mai este nevoie de
TEAMWORK?