CANONUL 101 TRULAN
RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
totdeauna cu viaţa veşnică, sfinţindu-şi sufletul şi trupul, prin
împărtăşirea cu dumnezeiescul har.”
Ne întâlnim, dincolo de această „atingere” pătimitoare de
trupul şi sângele lui Hristos, cu pregustarea desăvârşitei apropieri de
Sine, aşteptând a ne împărtăşi de El mai cu adevărat în Ziua cea
neînserată a Împărăţiei Sale 3 . Pasul premergător împărtăşirii este
însăşi apropierea în curăţie, smerenie şi cutremurare. Despre o astfel
de apropiere ne vorbeşte Sfântul Apostol Iacov în epistola sa zicând:
15
„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi.
Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei
îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul
întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă
înaintea Domnului şi El vă va înălţa” (Iacov 4, 8-10).
În miezul acestui îndemn apostolic stau două temeiuri ale
întâlnirii reale cu Hristos: curăţia mâinilor şi sfinţirea inimii.
Aceste două temeiuri par a fi premize pentru pregătirea întâlnirii cu
Dumnezeu, în fond ele sunt arătate aici şi sub aspectul unor daruri
odrăslite în urma întâlnirii cu El. Condiţia curăţirii şi a sfinţirii nu
vine dintr-o lucrare exterioară asupra trupului, aşa cum socoteau
iudeii că nu se pot atinge de mâncare fără spălări ale mâinilor, ci 16
dintr-o lucrare interioară cu sinele năpădit de patimi, anume printr-o
riguroasă cercetare lăuntrică. Cu inima pătrunsă de realitatea jertfei,
cu întristare pentru condiţia păcătoasă care îl subjugă, în micşorarea
de sine şi recunoaşterea nimicniciei, credinciosul se
apropie! Darurile acestei apropieri umplu mâinile şi inima lui spre
curăţie şi sfinţire.
Mântuitorul în atotcunoaşterea Sa, în chip profetic, avea să-i
încunoştinţeze pe ucenicii Săi cu privire la rostul unei mai noi
întâlniri dintre lume şi El: „Puneţi 뛈 \