42 CURIERUL LICEULUI
DIALOG CU TATĂL MEU
— Z ia r is t f iin d, e ş t i o b i ş n u i t s ă p u i î n t r e b ă r i ş i s ă r e ţ i i r ă s p u n s u r ile i n t e r lo c u t o r ilo r. D e d a t a a c e a s t a î ţ i p r o p u n s ă i n v e r s ă m r o lu r ile, p e n t r u c ă a m p r im it s a r c in a s ă- ţ i ia u u n i n t e r v i u p e n t r u „ C u r ie r u l " l i c e u l u i n o s t r u. S p e r s ă f ii d e a c o r d...
— Ca fost elev al şcolii în care înveţi şi tu acum, nu pot, desigur, refuza. Tntreabă-mă, d e c i!
— T o c m a i d e la a c e a s t a a ş v r e a s ă p o r n im: d e la f a p t u l c ă, a t u n c i c în d e r a i c a m d e v îr s t a m e a, a i î n v ă ţ a t ş i tu în a c e s t lic e u... A i p u t e a s ă e v o c i, f ir e ş t e p e s c u r t, a n ii a c e i a?
-— M ă obligi să recunosc că nu m ai sînt chiar atît de tînăr. Iată, într-adevăr, acest 1979 reprezintă pentru prom oţie jubileul unui sfert de veac de la absolvirea liceului „ I. L. C aragiale " din Ploieşti. A tunci, în vara lui 1954, cînd ţara sărbătorea întîiul deceniu de după Eliberare, term inasem „ şcoala m e die " •— cum se num ea pe atunci liceul de azi.
R em em orînd perioada aceea, judecind după m ultele şi feluritele schim bări la pare m i-a fost dat să fiu m artor şi părtaş în epoca am intită, am sentim entul că am trăit nu una, ci m ai m ulte vieţi în acest răstim p, foarte scurt, dealtfel, pentru istorie. A bia după ce te îndepărtezi de o anum ită perioadă poţi s-o înţelegi m ai bine şi m ai adevărat.
— L ic e u l n o s t r u s- a b u c u r a t d i n t o t d e a- u n a d e p r e z e n ţ a u n o r p r o f e s o r i r e n u m iţ i, c a r e a u f ă c u t c a f a im a a c e s t e i v e c h i in s t i t u ţ i i d e în v ă ţ ă m în t s ă c r e a s c ă t o t m a i m u lt. C e p r o f e s o r i a i a v u t ş i p e c a r e îi în d r ă g e a i c e l m a i m u lt?
•— ■ A m să-ţi spun cîteva cuvinte despre un profesor pe care, la început, n-aş putea deloc spune că l-aş fi îndrăgit. Ţi-am m ai vorbit despre el, l-ai şi văzut, cînd erai mai mică. A m urit acum cîţiva ani.
M ă gîndesc, aşadar, la N icolae Simaehe. C are n-a fost num ai un excelent profesor de istorie şi un pasionat ctitor al reţelei m uzeistice prahovene, ci şi cel care a form at un şir întreg de generaţii în cultul cinstei, m o destiei şi tem einicei dăruiri faţă de ţară.
La înţelegerea celui care eram a t u n c i, insistenţa sa pentru studiu, m uncă şi rigoare mi se p ărea exagerată, eram tentat să văd în ea o anum e ostilitate şi lipsă de afecţiune. De fapt, ţinea la noi toţi, dorea să ajungem oam eni adevăraţi şi ne-a şi ajutat în acest sens.
De ce dau acest exem plu? Pentru că im portantă şi decisivă mi se pare— m ai ales în cazul unui om al catedrei— im presia pe care o lasă acesta în t im p. E un risc asumat să pari sever ori de-a dreptul rău, ca, apoi, peste ani abia, să ţi se arate recunoştinţa pe care o meriţi.
Din anii petrecuţi în internatul liceului( unde profesorul Sim aehe era p r a c t ic şi director şi pedagog şi adm inistrator şi bucătar, uneori),, mi-a intrat în sînge " să nu trec niciodată nepăsător pe lingă becurile lăsate să ardă inutil. Şi tot de la acest veritabil savant am înţeles că nu e o ruşine, ci, dim potrivă, o necesitate firească să te pricepi şi la unele treburi m ai „ prozaice ". Parcă-1 văd pe cărturarul N icolae Sim aehe tăind varză pentru m încarea elevilor cu rapiditatea unei gospodine experim entale! Sînt lucruri mici, dar existenţa om ului este clădită din m ulte asem enea „ lucruri mici " şi felul cum le privim trădează ceva din însăşi filozofia n oastră de viaţă, din m odul nostru real de a fi.
— S p u n e- m i, t e r o g, c î t e c e v a ş i d e s p r e c o l e g i i t ă i! S în t s ig u r ă c ă î ţ i a d u c i a m in t e cu p l ă c e r e d e m u lţ i d in t r e e i...
— De unii îmi aduc am inte, pe alţii îi înlîlnesc chiar aici, în Ploieşti, de asem enea cu ocazia unor drum uri prin ţară. E plăcut să te gîndeşti că fiecare are un rost al său, o răspundere a sa şi că, pe m ăsura înzestrării şi implicării fiecăruia, ne facem toţi datoria cum se cuvine.
D intre colegii de liceu, cel care mi se pare că va reuşi să ne reprezinte cu un ecou mai I prelungit către viitorim e este pictorul Vladimir Zam firescu, strălucit elev al m arelui artist C orneliu Baba. V ladim ir Zam firescu este un num e preţuit în arta plastică rom ânească şi am convingerea că trecerea vrem ii va spori această preţuire. A m uzant este că, în catalog, eu aveam 3 la desen, iar el... doar 5, a- ceasta fiind limita m axim ă de notare pe v rem ea n oastră!