tură dintre ştiinţe, că întreaga tehnică a criobiologiei a fost pusă la punct, în primul rînd, de lucrările fizicianului din Detroit, Robert Zttinger.
Există oare posibilitatea de a injecta amintiri sau de a transfera unui individ amintirile înmagazinate de un altul? Putem îmbogăţi rapid memoria noastră cu cunoştinţe dintre cele mai diverse?
Ceea ce noi desemnăm prin termenul aşa de vag „ memorie“ cuprinde 3 procedee distincte: înregistrarea, stocajul şi aducerea a- minte a unor informaţii aranjate în creierul nostru într-un sistem miraculos, care nu trebuie să se distrugă şi nici să se şteargă, dar, care trebuie să fie uşor recuperabil. Cînd spunem că avem o „ slabă memorie ' ne referim de fapt la imposibilitatea de a ne aduce aminte la momentul necesar, de o anume informaţie pe care o ştim, există, dar pe care n-o găsim decît prea tîrziu.
De aceea, în această problemă, trebuie aflat felul în care sint înmagazinate amintirile pentru a putea şti cum se înregistrează ele şi apoi cum se pot recupera *).
Acum cîţiva ani, cînd primele ordinatoare comportau o memorie compusă exclusiv din benzi magnetice, creierul era conceput ca o maşină esenţial electrică, bczată pe un stocaj magnetic al unei lungi serii de pulsaţii conţinînd informaţiile.
Profesorul Holger Hydm a sugerat că amintirile sint înregistrate în molecula de A R. N. în acelaşi mod în care informaţiile genetice sint înmagazinate în A. D. N.
Rezultate senzaţionale au fost obţinute atunci cînd planarii martor
*) A L. IONESCU— C ibernetica şi m e diul Încon ju rător. 1975. li s-au dat să mănînce părţi din planariile care căpătaseră reflexe condiţionate; s-a constatat că ceea ce „ ştiau“ acestea din urmă s-a transmis primelor prin ingerare. Prof. R. Taylor, din care reproducem acest exemplu *) spunea cu umor că mulţi profesori care au aflat de această experienţă au început să se teamă ca nu cumva elevii lor, foarte dornici de a învăţa mult şi dintr-odată, să un devină canibali şi să-i mănîn e.
Oricum ar fi, apare limpede că transferul de memorie nu este de fel o utopie, după cum la fel de evidente sînt complicatele probleme care vor surveni odată ce el va deveni o realitate.
Sîntem după cît se vede î i mijlocul acestor probleme fantastice. Iar exemplele aduse nu sînt în nici un caz exhaustive. Un savant rus. L. V. Polijaev, a găsit mijloace de a termina autorefacerea oaselor craniului şi, de asemenea, refacerea unor membre amputate la animale. In 1969 s-a stabilit să spaima este determinată de concentraţia de lactat de sodiu acumulat în sînge şi s-a deschis astfel, calea controlului comportamentului uman în masă. Universitatea din Nebraska a mărit longevitatea unor şoareci cu 44 ° o administrîndu-le o soluţie de BHT( poate o replică a gerovitalului d-nei Aslan) lucru care. raportat la viaţa oamenilor. a sporit media de vîrstă de la 70 la 100 de ani. v
Există de asemenea posibilitatea ca procesul de fotosinteză să fie produs în afara ' frunzelor; culturi de cloroplaste sau modele ale acestora crescute în bazine uriaşe ar putea fabrica cu o repeziciune de necrezut astăzi, cantităţi impresionabule de glucide. Cultura algelor, care ne este de pe acum foarte familiară, este de aşteptat să treacă pragul staţiunilor pilot şi să obţinem marile cantităţi de proteine necesare omenirii. Ne aflăm de asemenea în faţa realizării unor proiecte de anvergură în legătură cu crearea unor uriaşe forme subacvatice, care să sporească şi să utilizeze bogăţiile lumii. Enumerarea unor asemenea proiecte este uşurată de apariţia ca discipline dinamice ale biologiei a bionicii şi biociberneticii.
Folosind esenţa fenomenelor, aducînd toate ştiinţele laolaltă pentru a lucra cu biologia, biocibernetica poate fi cheia care să deschidă lacătul secretelor vieţii.
*) R. T A Y L O R— L a re v o lu tio n en b io logie— P aris— 1971.
MORICZ IOLANDA III Cr
BIBLIOGRAFIE
GUBERMAN 1GOR, Bionica— cd. Enciclopedia română, Bucureşti, 1973.
IONESCU A., Cibernetica şi mediul înconjurător, Deva 1975.
NICULESCU MTZIL-EUGEN, Cibernetica şi aplicaţiile ei în economia industriei, ed. Academiei. 1973.
YlLCU ŞTEFAN, Mode’ e cibernetice în endocrinologie. Fiziologia normală şi patologică 1965, 11. 5, 413.
NICOLAU ED. BÂLACEANU. Cibernetica, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961.
Cu cit citeşti mai mult, cu atit imiţi mai puţin.
J. RENARD
+
MEMORIA LA PLANTE
Concluzia care se desprinde din cele mai noi experienţe făcute de Ivan Găinar( cercetător sovietic), precum şi de alţi cercetători din S. U. A. şi Franţa, este că plantele ca şi animalele posedă o memorie şi sînt capabile să dobîndească reflexe condiţionate. O tînără plantă de orz, de pildă, începe să „ ţipe“ imediat ce rădăcinile ei sînt introduse în apă fierbinte. De asemenea in urma experienţelor s-a constatat că plantele reacţionează cînd Ii se toarnă apă la rădăcină, cînd li se arde o frunză, sau cînd cineva numai se pregăteşte să le provoace o daună. Toate acestea au fost „ văzute " datorită mişcărilor energice ale acului detectorului electronic legat în prealabil la plantă.
Sute de lucrări de laborator demonstrează că impulsuri nervoase pot fi puse în evidenţă intr-adevăr şi în corpul plantelor. Coordonarea echilibrului existent între curenţii lăuntrici şi mediul înconjurător este realizată de acestea de un sistem complex de reacţii de care, în anumite etape ale vieţii, depinde însăşi dezvoltarea lor. Cele mai noi cercetări nu numai că au confirmat aceasta, dar au demonstrat că activitatea rădăcinii poate fi comparată cu cea a inimii: ea se contractă, fazele de activitate maximă alternează cu cele de activitate scăzută.
Şi mai surprinzător este faptul că plantele posedă elementele unei memorii duble: de scurtă şi de lungă durată. Experimentînd cu plante de castraveţi, mazăre, grîu, cartof, s-a ajuns la concluzia că ele „ ţin minte "
----- 5 4------------.— frecvenţa fulgerelor emise de o lampă de xenon, iar după repetarea impulsurilor luminoase ele reproduc cu exactitate ritmul stabilit înainte.
Mai mult, diferite specii de plante „ ţin minte " perioade de timp de durate diferite. De exemplu, cartoful „ a ţinut minte " timp de 18 ore ritmurile luminoase.
Savanţii au încercat, de asemenea, să creeze Ia plante reflexe condiţionate. în acest scop au pus în apropierea unui filodendron un anumit minereu, „ bombardînd " în acelaşi timp planta cu impulsuri electrice. Această „ lecţie " a fost repetată de mai multe ori, şi ca urmare, după un anumit timp, filodendronul reacţiona la apropierea minereului, chiar în lipsa impulsurilor electrice.
Fără îndoială, dacă vor fi descoperiţi acei curenţi care servesc drept „ sistem nervos " la plante( vegetal), nimic nu-i va mai sta în cale omului, să creeze asemenea sisteme care să permită dirijarea creşterii şi dezvoltării plantelor în sensul dorit de el.
*
PLIU CRISTINA, III Dr.
Cu cit înaintez în cariera vieţii, cu atît găsesc mai necesară munca; ea devine cu timpul cea mai mare dintre plăceri şi ţine loc tuturor iluziilor pierdute.
VOLTAI KG