UN O M . . .
A fost odată un om . Un om cu ochii mari , cu tîmplele luminate de o rază ascunsă , un om ce sta drept , acolo , la o margine de lume privind departe , cine ştie spre care ţărm . Tîmplele lui ardeau iar ochii lui , ochii lui mari şi albaştri voiau să cuprindă , parcă dintr-o singură dată , cer , şi pămînt , şi ape . E greu să stai treaz la ora la care păsările dorm . E greu să cânţi cînd vîntul şuieră prea tare . E greu să poţi vedea prea departe cînd bezna nopţii te-nvăluie . El , poetul , stă însă drept , acolo , la o margine de lume şi cîntă . Cîntă cu glasul lui mai puternic decît cel al vîntului . Cîntă cerul , pămîntul şi apele . Cerul , pămîntul _ şi apele unui popor , unei ţări - — ţara lui ! Iar ţara întreagă cîntă odată cu el .
Poetul acesta e poate un vrăjitor ce scurmă întunericul în chemarea sufletelor celor morţi în vremi de răzvrătire . Le aude glasurile ? Le aude ! El trebuie să audă ! El , poetul , scurmă ţărîna cu unghiile însîngerate şi descoperă focul ascuns . Ce spun strămoşii noştri de acolo , din mormintele lor ? El . poetul , înţelege ' El , poetul , le înţelege vorbele . Şi cum să nu le înţeleagă , oare , dacă numirea o să le dea glas şi lumină ? El ştie să cînte ceea ce simte cu trupul şi cu sufletul .
Paşi ce vin şi paşi ce se duc . Şi cîte drumuri ! cîte drumuri nu se întretaie aici , la picioarele lui înfipte-n ţărînă . Dar el le cunoaşte . Paşii lui le-au străbătut în fuga lor peste lume . Ei , paşii poetului , cunosc fiecare piatră pe care au atins-o . Ştiu cînd una ţipă de durere şi cînd alta cîntă de fericire . Sînt pietrele pămîntului din care s-a născut . El trebuie să le înţeleagă rostirea . De cîte ori nu şi-a lipit urechea de pămînt ca să-i poată auzi frămîntarea . Şi de cîte ori . nu s-a sculat de acolo mai înţelept şi mai viteaz , cu sufletul mai plin de iubire . Pentru că acolo , sărutînd cu buze fierbinţi pămîntul pîrjolit de flăcări a învăţat el , poetul , să iubească . Să iubească adînc ... Da , el cunoaşte bine toate aceste drumuri . Sînt drumuri ce duc departe , pînă în inima poporului său , şi mai departe , pînă în adîncurile cele fără de sfîrşit ale oamenilor . El , poetul , le cunoaşte sufletele . El trebuie să le înţeleagă pentru că s-a legat prin jurămînt să aibă grijă de el purtîndu-le spre lumină . Să le ţină pe vîrfurile degetelor în bătaia razelor de soare şi să le dea viaţă . Şi poetul ştie asta . Ştie că e stegar ... Ştie că e trîmbiţă a tot ceea ce poate fi auzit şi trebuie
să prindă glas !
■ ¥
Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu ţi-e împuţinată prin faptul că se mai încălzeşte la ea şi vecinul tău .
AL . VLAHUTA
BOABE DE MAZĂRE
Boabele de mazăre s-au trezii la răsăritul soarelui strălucind ca picăturile de rouă , gata să-şi înceapă dansul in jurul luminii . Boabele verzi şi-au împrăştiat frăgezimea şi strălucesc printre firele de iarbă abia răsărite încercînd să zîmbească în mii de culori unei noi diminefi . Am cules una cîte una boabele verzi şi rotunde şi le-am păstrat o clipă pe fiecare in palma intimă vrînd să ie arăt soarelui şi cerului întreg . Şi fiecare boabă cîntă parcă un cîntec . Era cîntec de dor şi de bucurie . Era cîntec de fericire . Cîntecul minunat al boabelor verzi la revărsatul zorilor ...
ROGOZEA GENA III-Au
Scrie ca să păstrezi florile ghidului tău , pe care altfel le ia vîntul .
N . lORGA
RĂMAS BUN ...
Ce bună şi frumoasă este tovarăşa învăţătoare !
Adesea , îmi aduc aminte cînd eram la grădiniţă . Credeam în poveştile cu Făt-Frumos , Ileana Cosîn- 2eana , în balaurii cu şapte capete . Şi , iaca-şa , m-am făcut mare . in ultimul an de grădiniţă , mama îmi spunea că voi intra la şcoală şi că voi avea o tovarăşă învăţătoare care ne va călăuzi mereu pe calea binelui . Zilele-au trecut , ca filele unei cărţi citită de un elev silitor . Ultimul an de grădiniţă s-a scurs şi aşa a sosit anul 1971 , cînd , conduşi de mîinile grijulii ale mamelor , sau rudelor , am păşit sfioşi pe poarta şcolii . Nu ştiam cum va arăta tovarăşa învăţătoare ... După puţin timp , în uşa şcolii a apărut minunata tovarăşă învăţătoare După ce ne-a spus cum o cheamă , s-a apropiat de noi şi apoi ne-a dus în clasa frumos împodobită , pe ale cărei bănci ne aşteptau primele noastre manuale şcolare .
. Sfioşi şi nebunatici şi cuminţi ,
De-a rin du I am intrat cu toţii-n clasă , Unii aduşi de rude sau părinţi , Alţii veniţi singuri de-acasă ".
După ce ne-a aşezat în bănci , după mărime , am auzit şi noi pentru prima oară sunetul viu al clopoţelului . Am început să învăţăm să facem linii , cîrligele .,. ,, Şi patru ani sunat-a clopoţelul , Chemîndu-ne spre tine să venim , Ne-ai învăţat să facem cirligelul , Să fim cuminţi , să scriem , să citim ".
Şi iată-aşa timpul a trecut , ajungînd în clasa a IV-a . Dar , bucuria vacanţei este umbrită de regretul că astăzi , trebuie să ne luăm rămas ban , de la primii ani de şcoală .
„ Iar astăzi , cu aripi ce ne-ai dat , Plecăm în clasa cincea de la tine Sîntem mai mari şi parcă ne-am schimbat , Schimbarea totuşi de la tine vine .”
Chiar dacă plecăm regretînd , dorim să-i mulţumim tovarăşei învăţătoare :
„, Vă mulţumim tovarăşe învăţătoare , Că ne-aţi vegheat şi îndrumat in orice zi , Şi cu căldură sufletească şi răbdare , Ne-aţi învăţat ca să muncim şi cum să fim .
Profesorii şi oferii au un dragostea .
r
*
ANORONACHE MARILENA IV-B
profesor comun : E . LEGOUVE
19