Trends HRB Trends HRB, mai 2017 | Page 31

Descrieţi evoluţia dumneavoastră pe plan profesional . Care au fost punctele principale până la poziţia actuală din cadrul Selgros şi care a fost evoluţia în cadrul companiei ? Lucrez la Selgros încă de la începuturile vieţii mele profesionale . Am fost , pe rând , asistent buyer , junior buyer , buyer , manager de achiziţii şi , din octombrie 2016 , director de marketing . Sunt absolvent al Facultății Finanțe-Bănci din cadrul ASE şi al unui Executive MBA la Tiffin University în Bucureşti .
Ce înseamnă pentru dumneavoastră a vă afla în această poziţie ? Care credeţi că sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntaţi în funcţia pe care o ocupaţi ? Dar oportunităţile ? Această poziţie înseamnă pentru mine o mare responsabilitate . Provocările sunt date de mărimea companiei şi multitudinea de proiecte în care suntem implicaţi , în condiţiile în care nivelul comunicării , cantitativ , dar şi calitativ , a crescut constant în ultimii ani . Oportunităţile vin din valorile şi punctele forte ale companiei , rolul departamentului de marketing fiind acela de a asigura o comunicare corectă şi eficientă a acestora .
Care credeţi că este situaţia pieţei horeca din România , din punctul dvs de vedere , cel al furnizorului de produse pentru acest segment ? Piaţa horeca din România a cunoscut o creştere constantă şi estimez că se va menţine pe acest trend şi în viitor . Există zone geografice cu o gastronomie dezvoltată , dar şi zone în care , atât gastronomia , cât şi gradul de pregătire profesională sunt încă deficitare din acest punct de vedere .
Cum aţi descrie comportamentul consumatorului foodservice din perspectiva obiectului dumneavoastră de activitate ? Ce îşi doreşte ? Clienţii noştri gastronomi îşi doresc calitate , prospeţime , sortimentație variată şi , mai ales , adaptată nevoilor lor specifice . Prezenţa mărfii la raft , precum şi serviciile foarte bune oferite sunt , de asemenea , importante pentru clienţii noştri gastronomi . Evoluţia pozitivă a pieţei este însoţită de o diversificare continuă a cerinţelor clienţilor gastronomi . Noi suntem pregătiţi să răspundem oricăror exigențe , cu atât mai mult cu cât intrarea noastră în grupul Transgourmet în anul 2011 a făcut ca focusul nostru pe gastronomie să crească şi folosim know-how-ul din cadrul grupului pentru a deveni din ce în ce mai buni .
Cât de important este segmentul horeca , ca şi canal de vânzare , pentru Selgros ? Toate cele trei segmente principale de clienţi - horeca , revânzători şi clienţi finali - sunt foarte importante pentru noi . Totuşi gastronomia reprezintă segmentul cel mai important . Punctele tari sunt date de sortimentația diversificată , calitatea şi prospeţimea pe care le oferim în cadrul raioanelor de produse proaspete , dar şi de serviciile pe care le oferim clienţilor gastronomi .
Care este modalitatea de abordare a pieţei / clientului horeca ? Ce strategie doriţi să adoptati pentru piaţa horeca ? Selgros este , aşa cum ne place să spunem , un club pentru profesionişti şi pentru pasionaţii de bunătăţuri . Legătura cu clienţii horeca este asigurată de personalul din cadrul magazinelor , de departamentul specializat de relaţii cu clienţii şi divizia noastră de distribuţie . Strategia noastră este aceea de a fi atenţi la nevoile clienţilor gastronomi şi de a încerca să ne adaptăm permanent cerinţelor acestora . Cea mai eficientă modalitate de a convinge un gastronom să devină clientul nostru fidel este de a-i prezenta modul în care se lucrează în
Continuăm să ne implicăm activ în proiecte gastronomice de top : concursul Arena Bucătarilor , pe care-l organizăm de nouă ani şi al cărui câştigător participă la concursul Les Chefs en Or din Paris .
carmangeria proprie , în raionul de pescărie , în raionul de legumefructe , modul în care îi putem pregăti produsele pentru livrare în conformitate cu necesităţile lui . Efectul asupra clientului este , în general , exprimat de acesta prin cuvintele „ nu ştiam că puteţi face asta !...“, urmat de o intensificare a colaborării . Cum spuneam şi înainte , atunci când există nişte avantaje solide este suficient ca acestea să fie comunicate eficient .
Care este modalitatea specifică de lucru în carmangerie , raionul de pește sau raionul de fructe ? În toate carmangeriile noastre asigurăm cea mai înaltă calitate a produselor având implementat standardul ISO 22000 . Aprovizionarea cu materie primă se face doar de la furnizori ce sunt în prealabil auditaţi de către departamentul nostru de calitate . Personalul din carmangerii , precum şi din celelalte raioane de ultra-fresh beneficiază permanent de cursuri de perfecţionare . Sortimentația raionelor noastre de peşte , legumefructe şi carne satisface orice exigențe ale clienţilor noştri .
Comparativ cu CEE , care credeţi că este nivelul serviciilor , locaţiilor , gastronomiei horeca din România şi ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să evolueze ? Cum se implică Selgros , în acest sens , în anul 2017 ? Chiar dacă în România nivelul serviciilor , locaţiilor , gastronomiei este încă în urmă comparativ cu ţările din CEE , Selgros se implică activ în dezvoltarea gastronomiei româneşti . Facem asta prin implicarea în diverse şi multiple proiecte gastronomice , târguri , dar şi în pregătirea profesională a personalului din acest sector .
Cum vedeţi evoluţia Selgros pe horeca în acest an ? Ce obiective aveţi în 2017 , chiar şi pe termen mai lung , pentru a răspunde cât mai bine nevoilor acestui segment ? Continuăm să ne implicăm activ în proiecte gastronomice de top : concursul Arena Bucătarilor , pe care-l organizăm de nouă ani şi al cărui câştigător participă la concursul Les Chefs en Or din Paris , emisiunea Arena Bucătarilor de la ProTV , Sănătatea Începe din Farfurie , pentru care am fost premiaţi în repetate rânduri , fiind considerat cel bun proiect de corporate social resposibility , sunt doar câteva dintre proiectele noastre . Încercăm să devenim în permanență şi mai buni , să fim şi mai aproape de exigenţele clienţilor . Ne apropiem de clienţi şi geografic , prin extinderea reţelei noastre de magazine , dar şi prin creşterea diviziei de distribuţie : avem o flotă din ce în ce mai mare de maşini şi , începând din acest an , a doua noastră barcă pentru distribuţie în Delta Dunării , Selgros 2 , după ce anul trecut am început acest proiect cu Selgros 1 . Vrem să fim partenerul numărul 1 al gastronomilor în România şi pentru asta învăţăm şi ne perfecţionăm continuu . x
Noi suntem pregătiţi să răspundem oricăror exigenţe , cu atât mai mult cu cât intrarea noastră în grupul Transgourmet în anul 2011 a făcut ca focusul nostru pe gastronomie să crească şi folosim know-how-ul din cadrul grupului pentru a deveni din ce în ce mai buni .
www . trendshrb . ro 31