Spania , Grecia și chiar și Bulgaria , unde au crescut preţurile datorită creșterii cererii alimentate de scăderea turismului în țări precum Turcia , Maroc sau Egipt . În aceste condiţii , turiştii din Europa de Vest pun presiune pe celelalte destinații , iar noi am putea profita mult mai mult de această conjunctură , printr-o poziţie activă pe piaţă . În momentul acesta noi profităm pasiv .
Ce ar putea face companiile pentru îmbunătăţirea imaginii turismului , în contextul în care nu este niciodată sigur ce vor face autorităţile în acest sens ? Sunt de acord că nu trebuie să ne bazăm pe ajutorul statului , însă imaginea României este greu de făcut numai de către companii pentru că nu are de-a face numai cu turismul . Eu dacă aş avea de spus ceva în ţara asta , aș face un minister al imaginii pentru că de imaginea unei ţări , a unei companii sau a unui om depinde foarte mult succesul . Pe de altă parte , noi companiile trebuie să facem mai mult . În primul rând materialele de promovare trebuie să fie de mai bună calitate , apoi site-urile , comunicarea online și prezența la târgurile internaţionale . Este mult de lucru la nivelul companiilor , dar statul nu se poate sustrage de responsabilitățile sale în a face imagine României . Ce putem face noi , firmele , este să determinăm statul să se implice într-un parteneriat public-privat la nivelul promovării României în străinătate . Organizaţia Română de Turism , ideea pornită în urmă cu zece ani , reprezintă un parteneriat publicprivat , în care Ministerul Turismului şi industria îşi pun laolaltă creierul și banii pentru a promova România aşa cum se cuvine . Fostul premier Victor Ponta a lansat public această organizaţie , însă a plecat la scurt timp de la Guvern şi a trebuit să o luăm de la capăt . Acum suntem cu un pas în urma acelui moment , dar sperăm că l- am convins pe ministrul Turismului , Mircea Dobre , că nu există alternativă , iar promovarea României nu trebuie să fie numai în mâna statului sau în mâna privatului , ci să se facă în comun .
Acum în ce stadiu de negociere vă aflaţi cu autoritățile ? Lucrăm la Legea Turismului , care ar trebui să includă şi acest parteneriat public-privat . Pentru mine aceasta este prioritatea numărul unu . A doua prioritate a turismului românesc este forţa de muncă şi aici sunt probleme semnificative atât în privința numărului de angajați , cât și al nivelului de pregătire a acestora . Trebuie să găsim soluții pe termen scurt care să permită deschiderea procedurilor care să faciliteze angajarea de străini în industia ospitalității , de care avem nevoie urgent . Pe termen mediu şi lung trebuie să dezvoltăm învăţământul profesional dual la nivelul liceelor şi să avem mai multă practică la nivelul facultăţilor . Deja a apărut o lege pentru învățământul dual , tocmai de aceea este momentul industriei să pună în practică toate aceste lucruri , să meargă în licee și să facă clase . Mai este și mentalitatea . Modul de gândire ar trebui să fie bazat pe „ Ce pot face pentru tine ?“, în loc de „ Ce îmi iese mie ?“. A servi pe cineva la noi este considerat în continuare ceva umilitor , în timp ce în Asia , a servi pe cineva , reprezintă o mare onoare şi cinste .
Cum credeți că va evolua turismul în România anul acesta ? Turismul a crescut , anul trecut , dar nu foarte mult . Pe Litoral a fost un avans de 10 %, a mai crescut turismul din orașele mari , precum Bucureşti sau Cluj-Napoca , dar la nivelul întregii ţări a fost mai puțin decât atât . Anul acesta Guvernul a promis că va da fiecărui bugetar un voucher de vacanță , care va putea fi utilizat doar în țară , și a cărui valoare este egală cu salariul minim , respectiv 1.400 de lei . Dacă ele vor fi acordate angajaților , aşa cum a spus ministrul Turismului , de la 1 iulie , vor fi peste 100 de milioane de euro pe piaţă . În aceste condiții cred că vom putea discuta de o creştere care va depăşi 10 % anul acesta . Va trebui să vedem şi pe ce perioadă vor fi valabile voucherele pentru că la 1 iulie sezonul deja a cam trecut din punct de vedere al vânzărilor .
Care sunt tendinţele în privinţa comportamentului consumatorului de servicii turistice din România ? Din ce în ce mai mulţi români îşi permit cel puţin o vacanţă pe an . Turismul intern reprezintă principala destinaţie pentru români , iar agenţiile de turism îşi păstrează rolul destul de important de consultanţă . Se observă , de asemenea , o tendinţă de cumpărare în regim early booking ( rezervare timpurie a vacanțelor – n . r .), şi asta am văzut în primele trei luni ale anului , când a fost o creştere foarte mare pe acest segment . În acelaşi timp , românii nu mai pun valoare numai pe preţ . Cred că siguranţa şi încrederea câştigă teren în detrimentul preţului . Oamenii îşi pun mai mult întrebarea cui plătesc şi cum plătesc . Se simte că sunt mai mulţi bani în piaţă şi cred că încet-încet românii devin mai selectivi şi solicită în mod mai conştient servicii de calitate .
Cum influenţează , în România , aceste trenduri businessurile din industria ospitalităţii ? Faptul că românii îşi compară din ce în ce mai des țara cu străinătatea contribuie la ridicarea standardelor . În plus , se investesc bani în acest sector . Au fost deschise hoteluri noi , s-au mai renovat dintre cele vechi . Şi serviciile au crescut , dar în această privință avem o problemă majoră cu personalul . Noi avem , de exemplu , website-ul robelo . ro , care promovează cele mai bune locaţii din România şi care scoate în evidenţă tocmai calitatea . Cheia dezvoltării turismului românesc este să reuşim să creştem numărul străinilor care vin să îşi petreacă vacanţa în România . În acest fel am putea spera să mărim sezonul turistic , să creştem preţurile şi să folosim întreaga infrastructură pentru excursii .
Care este strategia de dezvoltare a Green Village şi Valea Verde Resort , în al căror acționariat ați intrat ? Mai sunteți interesat și de managementul altor facilități de cazare în România ? Eu cred în aducerea turiştilor străini în România și pentru asta am făcut o firmă de management hotelier şi am căutat locaţii pe care să le preluăm pentru a le pregăti să primească mai mulţi turişti străini . Atât Green Village , în Delta Dunării , cât şi Valea Verde Resort , în Transilvania , sunt locaţii de excepţie care pot deveni standarde pentru ce înseamnă incoming în România . La Valea Verde Resort partenerul nostru german se ocupă la faţa locului de locație şi face o treabă bună . Acolo nu trebuie decât să mai eficientizăm puţin operațiunile . La Green Village , fostul proprietar nu a vrut sub nicio formă să intre într-un parteneriat cu noi pentru că el a spus că vrea să vândă . Din acest motiv am fost mai mult să mai puţin nevoiţi să cumpărăm tot . Acolo am schimbat din rădăcini totul și a trebuit şi să investim destul de mult . Sunt interesat să mai preiau şi alte locaţii şi este posibil să anunţ un astfel de parteneriat cât de curând . În România sunt multe zone turistice frumoase , dar consider că există patru cu adevărat importante şi aici mă refer la Transilvania , Delta Dunării , Bucureşti şi Litoralul . Acestea sunt regiunile pe care le am în vizor pentru potenţiale preluări .
Dintre toate businessurile pe care le derulaţi în turism , care este ponderea vacanțelor pe care le vindeţi în România , atât pentru turiştii români cât și pentru cei străini ? Din punct de vedere al vânzărilor , anul acesta vom depăşi probabil 140 de milioane de euro la nivelul grupului . Pe incoming vindem foarte mult pe online . Cu aproximație , pentru grupul Eurolines , turismul de incoming reprezintă aproximativ 3-4 %, iar turismul intern este undeva la 8-9 %. Pentru noi destinaţiile externe rămân principalul motor al businessului , dar şi pentru că lumea , pe turism intern , apelează în proporţie de 40 % la agenţii , restul merg direct la unităţile de cazare . x
Trebuie să dezvoltăm învăţământul profesional dual la nivelul liceelor şi să avem mai multă practică la nivelul facultăţilor . Deja a apărut o lege pentru învăţământul dual , tocmai de aceea este momentul industriei să pună în practică toate aceste lucruri , să meargă în licee și să facă clase .
www . trendshrb . ro 21