« Libere » de contract
Regiile autonome şi companiile naţionale nu mai sunt autorităţi contractante
Această schimbare a fost realizată datorită amendamentelor pe care deputaţi ai PNL, PSD şi ai minorităţilor naţionale le-au introdus la încheierea anului 2012 la Ordonanţa de Urgenţă 34/2006 privind sistemul de achiziţii publice. Drept umare, prin OUG 77/2012, de la începutul acestui an, printre autorităţile contractante - cele care sunt obligate să realizeze achiziţii publice inclusiv prin licitaţii cu strigare şi alte astfel de proceduri - Guvernul a inclus regiile autonome şi companiile de stat care au caracter comercial.
Astfel, de la începutul anului, au fost nevoite să facă licitaţii sau alte proceduri de achiziţii publice şi companiile de stat cu caracter comercial, cum ar fi TAROM, CFR Marfă, Romgaz, etc. Spre exemplu, TAROM, ca autoritate contractantă şi obligată astfel la achiziţii publice, nu a mai putut în acea perioadă să-şi asigure aeronavele. La data de 5 iunie a acestui an, Camera Deputaţiilor a decis, după o perioadă de şase luni de aplicare a OUG 77/2012, să nu mai includă regiile autonome şi companiile de stat cu caracter comercial în categoria autorităţilor contractante la achiziţiile publice.
Diana BERBECE
ECONOMIC
7