TIMPUL ROMÂNESC Summer 2013 | Page 60

BE-ELLE

60

Culorile iernii ce stă să vină

După o infuzie de culori vii aşteptate pentru această vară şi toamnă, cele întunecate sunt, fără dar şi poate, definitorii pentru lunile reci ale anului. Dacă în toamnă am făcut trecerea de la zilele însorite de vară purtând culori calde precum roşu salbă sau portocaliu koi, inspirate din natura schimbătoare a anotimpului autumnal, în iarnă ele se răcesc la fel ca vremea de afară, trecând prin albastru, verde smarald, kaki, gri şi gri petrol, mov acai şi roz purpuriu.

Piele cu accente urbane

Negrul rămâne non-culoarea preferată a fashionistelor şi în acest sezon, atât în ţinutele de zi cât şi în cele de seară. Cel mai cool mod de a purta negru este într-o rochie structurală din piele. Majoritatea designerilor au trimis pe podiumuri modele îmbrăcate în piese din piele cu aer urban. Deşi au încercat pe alocuri şi alte culori, precum verdele sau burgundiul, în ceea ce priveşte pielea, negrul rămâne preferatul designerilor. Inspiră-te din colecţiile lui Alexander Wang, numele lui este practic sinonim cu street wear şi urban cool.

Costumul câştigă teren

Dacă ai putea să porţi o rochie din piele şi la o ţinută de seară, cea mai chic alegere în iarna 2013/2014 este un deux-pieces structural, cu accente feminine. Rochiile încep să piardă teren în favoarea costumelor. Că e vorba de o

Tendinţe hibernale

2013/2014

Odată cu venirea iernii, garderoba noastră îşi schimbă look-ul şi piesele cheie pentru a se adapta temperaturilor scăzute şi atmosferei din zilele reci şi mohorâte. Îndrăzneţe, fără a fi excentrice, confortabile, dar cu accent pe siluetă, creaţiile designerilor pentru sezonul de toamnă-iarnă 2013/2014 au fost, mai mult ca în alte dăţi, realizate cu gândul la femeile ce le vor purta. Accentele urbane şi piesele de street wear s-au împletit cu piesele confortabile de inspiraţie folk precum puloverele croşetate şi cu costumele deux-pieces atent croite, dar cu accent pe feminitate. Fie că eşti tipul de femeie urbană, conectată la pulsul oraşului, că eşti dedicată carierei şi "trăieşti” în costum, că eşti o artistă boemă sau o rebelă punk, tendinţele acestei ierni au fost gândite pentru a se mula pe personalitatea şi stilul tău de viaţă, oricare ar fi el.