BELGIA
5
Sire, merci!
Regele pleacă cu sentimentul legitim de a îşi fi împlinit datoria
« Vârsta mea şi sănătatea nu-mi mai îngăduie să-mi exercit funcţia aşa cum îmi doresc. » Aceste cuvinte, desprinse din alocuţiunea prin care, cu o seară înainte, Regele Albert al II-lea şi-a anunţat la principalele posturi de televiziune intenţia fermă de a abdica la 21 iulie, de Ziua Naţională a Belgiei, deschid editorialul din 4 iulie al cotidianului « La Libre Belgique », semnat de Vincent Slits. După evocarea contextului deosebit de dificil în care ţara încearcă să-şi prevadă nu numai viitorul, dar până şi existenţa acestuia, jurnalistul conchide : « Puţin după decesul fratelui său Baudouin, Albert al II-lea a fost prezentat, greşit, ca un rege de tranziţie. La ora unui prim bilanţ al activităţii sale, putem nota că a fost, dincolo de momentele de criză în care şi-a jucat perfect rolul, încarnarea unei domnii puternice, curajoase şi călduroase. Un rege preocupat, de-a lungul tuturor celor douăzeci de ani, de binele compatrioţilor săi, precum şi de apărarea unui stil de a « trăi împreună » pentru valoni, bruxellezi şi flamanzi. În sfârşit, un rege pe care calităţile sale intelectuale şi umane l-au făcut foarte apropiat belgienilor. Şi aceasta chiar dacă anumite polemici asupra regalităţii şi recenta acţiune în justiţie intentată de Delphine Boël vor rămâne ca o umbră asupra acestei mari domnii. »
La rândul ei, reputata editorialistă (fostă redutabilă redactor-şef) de la « Le Soir », Béatrice Delvaux, notează, în aceeaşi zi, în ziarul său : « Dacă momentul e istoric, el nu e unul neaşteptat. Regele era obosit, şi nu a ascuns anturajului său dorinţa de a nu mai fi confruntat cu un nou moment electoral, cel programat pentru mai 2014 fiind în mod special dificil. Această decizie este de o netegăduită modernitate, după modelul celor luate recent de către regina Beatrix (a Olandei – n.red.) sau de către papa Benedict al XVI-lea. După douăzeci de ani de domnie şi la vârsta de 80 de ani, Regele ia o decizie înţeleaptă, responsabilă şi, în plus, anunţată cu aceeaşi mare simplitate cu care ne-a obişnuit. Regele pleacă, de asemenea, cu sentimentul legitim de a-şi fi împlinit datoria. Albert al II-lea le-a adus belgienilor, într-adevăr, compasiune şi căldură în momentele tragice pe care ţara le-a trăit, dar şi un simţ acut al responsabilităţii în cadrul unor crize politice deosebit de grave. Astfel, negocierile din 2010-2011 vor rămâne unul din momentele cheie ale istoriei noastre, iar rolul jucat în ele de Albert al II-lea a fost unul fundamental. » În final, Béatrice Delvaux conchide : « Îndeosebi, şi e foarte ingenios din partea lui Albert al II-lea de a fi subliniat aceasta, pasând responsabilitatea destinului ulterior al monarhiei, dar în primul rând al ţării, principalului şi unicului decident – populaţia belgiană : niciun rege, de 80 de ani şi iubit, sau de 50 şi încă îndoielnic, nu va face ca această ţară să se destrame sau nu. De altfel, e indispensabil, iar contrariul ar fi periculos, căci Belgia e o democraţie. Electoratul şi oamenii politici pe care acesta îi alege sunt cei care hotărăsc viitorul acestei ţări. Ultimul mare merit al lui Albert al II-lea este acela de fi reamintit, la plecarea sa, acest lucru naţionaliştilor, republicanilor, monarhiştilor ca şi… fiului său, trimiţând mingea meciului negru-galben-roşu acolo unde ea va fi jucată: nu în terenul lui Philippe, ci în cel al belgienilor.”
Arthur TEODORESCU
Author Signature