Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 35

este şi întreprinzător de demersuri şi acţiuni. În cursul re-
producerii, subiectul nu rămâne niciodată identic cu sine
însuşi, ci se metamorfozează permanent, cel puţin până când
anumite structuri se stabilizează relativ. Dar, chiar şi în acest
caz, noi schimbări sunt posibile.
• Caracterul
subiectiv – prin care psihicul se
impregnează cu tot ceea ce este propriu subiectului, specific
pentru el. Caracterul subiectiv este cea mai importantă notă
distinctivă a re-producerii psihice. Aici, insistăm pe distincţia
care trebuie făcută şi care se referă la sensul termenului
„subiectiv" aşa cum apare el în psihologie, în logică sau în
viaţa cotidiană. De regulă, în logică, prin „subiectiv" se
desemnează deformarea, limitarea accidentală, eronarea
reflectării şi re-producerii, iar în limbajul cotidian poate fi
echivalent şi cu fals, pătimaş, tendenţios, mărginit, chiar
iraţional. În psihologie, Paul Popescu Neveanu delimitează
patru sensuri:
subiectiv este:

ceea ce aparţine subiectului şi este reprezentativ pentru
el – calificativul se referă nu la conţinutul vieţii psihice, care
este obiectiv, ci la forma şi factura ei, ceea ce aparţine
subiectului este în funcţie de trebuinţele, tendinţele,
aspiraţiile, trăsăturile lui temperamentale şi caracteriale;

ceea ce ţine de interioritatea subiectului – nu este vorba
de o caracteristică spaţială, ci de una funcţională specifică,
inerentă vieţii spirituale, ca verigă a vieţii de relaţie;

trăire sau desfăşurare de trăiri – trăirea nu trebuie
considerată în sine sau ca fiind determinată de factori
endogeni; dimpotrivă, ea este intersecţia internului cu
externul; trăirile subiective se desfăşoară în zona superioară
vieţii, ele sunt eliberate de standardele funcţionale organice,
prezintă un maximum de deschidere şi plasticitate, cele mai
multe dintre ele urmând reperele modelelor culturale, fiind
integrate personalităţii, vieţii individului;
Şi aici am ajuns la un punct foarte delicat: cât de
„integrate” pot fi aceste „repere ale modelelor culturale” în
felul de a fi autentic, am putea spune unic al fiecărui om în
parte şi cât acesta devine doar „o parte dintr-un tot”, de la
care nu se poate deroga: o să-mi spuneţi că o asemenea
ipostază este, actualmente, depăşită… Eu am să insist şi am
să vă rog să mă-nsoţiţi (şansă unică) într-o vizită la studiourile
cinematografice de la Pyongyang, Coreea de Nord.
B02-35