Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 18

Într-o mare parte din compoziţiile audiovideo există o
doză mai mică sau mai mare de subiectivism recunoscut, din
care fiecare sesizează o parte mai mică sau mai mare de
adevăr. De la Platon şi Aristotel mintea omenească n-a
obosit să mediteze asupra esenţei adevărurilor vieţii şi nu se
consideră încheiat procesul acestor explicaţii, după cum
despre oricare talk-show se pot enunţa sumedenie de păreri
ce se vor putea deosebi până la antagonism (şi n-ar fi un
motiv să ne mirăm: viaţa nu e şi ea contradictorie? de ce n-ar
fi contradictorie şi o reprezentare audiovizuală, această
oglindă mai mult sau mai puţin fidelă a realităţii? Şi de ce nu
s-ar contrazice şi opiniile formulate pe marginea ei?).
Sensul
acestui
microcosmos
întruchipat
prin
reprezentările audiovizuale nu poate fi cupri