Dicţionarul Merriam-Webster defineşte aspectul
pornind de la diferenţa dintre modul în care cineva sau
ceva arată şi modul de a privi acest lucru, care nu mai
este adevărat sau real. Dicţionarul precizează că vizualizarea de către un receptor o putem considera doar ca
pe o apariţie, ca un spectacol extern, un aspect exterior,
o indicaţie. Din definiţie, se poate deduce că „ceea ce
pare” poate să nu fie şi adevărat. În cazul în care aspectul este doar un spectacol, atunci ce este realitatea?
Realitatea, tot în Merriam-Webster se defineşte ca
„o situaţie reală care există, ceva care există în realitate
sau se întâmplă” (cam tautologic, dar merge).
Admiţând ideea că prima forma de învăţare umană
este imitaţia, nu trebuie să ne mire faptul că aceasta ne
însoţeşte de la născare, până în apusul vieţii. Credem,
în continuare, că e util omului să uzeze de comportamente culturale elaborate deja, decât să conceapă altele, prin metoda încercării şi erorii. De aici şi până la a se
imagina, pe sine sau pe alţii, în alte ipostaze ce depăşesc, transcend realul, imediatul, nu a mai fost decât un
pas.
Omul s-a imitat (ca să nu spunem, aspectat) pe el
însuşi în alte forme decât cea autentic organică, vie, în
ipostaze (uneori) diferite faţă de imediatul existenţial,
amprentând întreg universul înstăpânit de el în mărturii
ce-i satisfăceau speranţa în nemurire (Nu întâmplător,
fotografiile de pe pagina alăturată surprind un model
uman expus spre studiu unor studenţi la arte plastice,
dar şi alte ipostaze ce-l reprezintă pe nimeni altul decât
Ronald Reagan, viitorul preşedinte al S.U.A.