Teoria si practica audiovizualului H01 | Página 45

pozitor cu un jurist, un regizor cu un informatician, dincolo de nişte generalităţi mai mult sau mai puţin banale; şi totuşi, ştim că există şi o îndeletnicire – de specialist în comunicare şi relaţii publice, cu reală expertiză
a fenomenelor aparent ireconciliabile – ce ar trebui să
poată dialoga cu toţi deodată, pentru a diagnostica şi,
eventual a propune soluţii de alianţă. Limbajul disciplinar este un obstacol de netrecut pentru un „simplu cetăţean” (cum spun unii). Dar noi, ca specialişti în comunicare şi relaţii publice, chiar dacă suntem şi noi
„cetăţenii în serviciul altor cetăţeni”, trebuie să facem
tot posibilul ca acest Turn Babel să nu mai fie inevitabil.
Armonia dintre modelul fiinţării umane, cunoştinţele
cumulate în timp, analiza unor constructe (artificiale,
desigur) printr-un audiovizual ce poate (re)configura
umanul într-o infinitate de ipostaze, presupune ca
aceste cunoştinţe, compunerile audiovideo să fie inteligibile, pe înţeles dar şi să cumuleze suficient inefabil
pentru a trece dincolo de cuvânt, în zona unui sensibil
generator de vibraţie şi spirit pur, de autentică trăire.
Dar, mai poate exista o asemenea comprehensibilitate
în era big-bang-ului disciplinar şi a specializărilor excesive?
Vă propunem un experiment simplu: încercaţi să-i
priviţi pe oameni aşa cum se configurează în infinitele
lor ipostaze; descindeţi într-un loc aglomerat şi încercaţi să-i descrieţi. Cum coexistă unul cu altul? Cum se
individualizează sau fac „corp comun”? Cum comunică? Cât din această comunicare ar fi dependentă de
văz şi cât de auz? Încercaţi să răspundeţi.