SNAIC2015 | Page 75

- -obiectivele să fie realiste, adică să descrie operaţii sau acţiuni pe care copilul să le poată realiza; -operaţiile, abilităţile, comportamentele cuprinse în obiective să fie mai variate, să nu se limiteze la simpla memorare/reproducere de informaţii. La fel de importantă este cunoaşterea capacităţilor de învăţare ale preşcolarilor, de aceea, la începutul unui program de instruire: an şcolar, semestru ..., educatoarea aplică probe de diagnosticare a nivelului de pregătire a copiilor în acel moment, a gradului de stăpânire a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare asimilării conţinuturilor proiectate. Pe baza acestor rezultate pot fi stabilite, ulterior, coordonatele esenţiale ale activităţii viitoare, ritmul de parcurgere a conţinuturilor, metodele şi mijloacele cele mai potrivite pentru atingerea obiectivelor fixate. Pentru aceasta o educatoarea în realizarea unei proiectări /planificări a activităţilor didactice , trebuie: -sa stabilească cât mai corect ce va şti şi cât va şti să facă copilul la sfărşitul perioadei de instruire; -să verifice dacă ceea ce a stabilit este în consens cu programa activităţilor , care cuprinde obiective cadru şi obiective de referinţă pentru fiecare domeniu cognitiv; -să verifice dacă ceea ce a stabilit este realizabil în timpul disponibil; -să analizeze şi să selecteze conţinutul învăţării; -să analizeze şi să organizeze capacităţile de învăţare ale copiilor; -să analizeze resursele materiale de care dispune şi să stabilească necesarul pentru întregul act educativ; -să selecţioneze numai acele metode care se pot aplica la tipul de activitate derulat; -să aleagă mijloacele de învăţământ cele mai potrivite; -să aleagă combine metodele, materialele şi mijloacele în strategii didactice ce urmăresc realizarea obiectivelor propuse iniţial; -să-şi imagineze un demers didactic al activităţii didactice pe care urmează să o desfăşoare ; -să elaboreze sistemul de evaluare care să permită verificarea calităţii procesului instructiv educativ. Cu siguranţă lumea poveştilor este lumea copilăriei şi dacă am reuşit să-l emoţionăm pe copil când ascultă o poveste, înseamnă că ele şi-au atins scopul. Evaluarea activităţilor de dezvoltarea limbajului prin jocuri didactice îl ajută pe copil să descifreze sensul adânc al înţelepciunii, înţelegând să şi-o însuşească şi s-o preţuiască. Copilul învaţă să dezaprobe atitudinea unor personaje, să-şi corecteze propria comportare, îi determină să se gândească „ce-ar născoci în locul personajelor, ce răspunsuri ar da?”, manifestându-şi creativitatea verbală stimulaţi şi de acţiunea personajelor. Prin poveştile lui Creangă şi transpunerea lor în imagini, copiii, ascultându-le, au fost încântaţi având posibilitatea de a-şi arăta simpatia sau antipatia faţă de personaje. Poveştile cu animale au adus în faţa copilului o lume misterioasă în care acestora li se atribuie însuşiri omeneşti, inclusiv darul de a vorbi. Ascultând şi înţelegând mesajul poveştilor: *”Capra cu trei iezi”: copiii au făcut distincţie între forţele răului şi binelui; neascultarea sfaturilor celor mari şi consecinţele suportate ; *„Ursul păcălit de vulpe”: cumătra vulpe rămâne pentru copii şireată şi lacomă; * „Fata babei şi fata moşneagului”: copiii au cunoscut ce înseamnă: cinstea – necinstea, adevărul – minciuna, munca – lenevia; * „Amintiri din copilărie”: copiii s-au amuzat de păţaniile copilăreşti ale lui Nică înţelegând umorul şi-au însuşit zicători şi expresii populare. Haina plină de vrajă , de mister, de farmec a poveştilor este necesară în însuşirea treptată a noţiunilor de bine şi rău, de frumos şi urât. Influenţa cărţilor, libertatea de exprimare, dialogurile euristice, întrebările problema dezvoltă calităţi indispensabile viitorului şcolar, creativitatea , flexibilitatea, iniţiativa. Povestirile lui Creangă ne oferă posibilitatea de a releva copiilor atitudini, conduite, care din limbajul, gesturile personajelor, întâmplările, acţiunile surprinse au scop educativ, astfel, copiii îşi pot exprima sentimentele, emoţiile prin intermediul limbajului şi să-si învingă timiditatea, izolarea, creându-i plăcerea de a comunica cu cei din jur. 67