SNAIC2015 | Page 605

O INCURSIUNE PRIN LUMEA LITERATURII ŞI A MATEMATICII PROIECT EDUCAŢIONAL LOCAL Prof. CHIOSA AURELIAN, Prof. PARTENE BEATRICE-DORINA, Şcoala Gimnazială Nr.1, Sat Blăgeşti ARGUMENT: Cheia succesului într-o societate democratică este capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu semenii tăi. Comunicarea, preocuparea pentru copil, relaţiile, comunitatea sunt patru concepte fundamentale pe care se bazează învăţământul şcolar. Fiecare grup de copii este o comunitate care apreciază prietenia, amabilitatea, colaborarea, competiţia, care rezolvă probleme, controverse şi explorează idei noi. Activităţile extracurriculare sunt cu atât mai recomandabile cu cât vârsta copiilor de preadolescenţă îi face mai deschişi la nou şi la diversitate. Acum ei au capacitatea maximă de atractivitate şi angajament în activităţi ce le stimulează creativitatea. Proiectul educaţional urmăreşte transformarea reală elevilor în actori principali ai demersului educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, sociocomportamentală. Colaborarea dintre elevii unităţii noastre şcolare este o activitate organizată, susţinută, direcţionată spre problemele educative care întregesc activitatea educativă, aducând un surplus informaţional şi completând condiţiile concrete ale educaţiei elevilor. Aceştia înţeleg mai bine lumea în care trăiesc, se cunosc pe sine şi se transformă, pot să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele prin comunicare verbală în întâlniri directe. Le vom oferi posibilitatea unei deschideri pentru cunoaşterea evoluţiei matematicii pe pământ, prin scurte povestioare despre cum au procedat în antichitate oamenii pentru a număra zilele, sau pentru a măsura pământul. Ulterior, elevii vor fi aduşi în cotidian, punând accent pe matematica zilelor noastre, şi a modului de predare în zilele noastre. Matematica este universală şi stă la baza evoluţiei tuturor ştiinţelor şi a progresului tehnologic pe acest pământ. Datorită perpetuării mentalităţii eronate conform căreia elevul se dedică exclusiv laturii educaţionale formale, acest proiect educativ are în vedere desfăşurarea de activităţi specifice majorităţii disciplinelor care se predau în şcoală în ciclul gimnazial. De asemenea, proiectul educaţional pe care-l propunem, reprezintă o încercare de a repune în drepturi „cartea” şi biblioteca, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare, un izvor de cunoaştere şi visare fără de egal. Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre literatură. Echipa de proiect îşi propune atât descoperirea copiilor cu reale aptitudini artistice, literare şi nu numai, cât şi implicarea acestora în activităţi care să le valorifice potenţialul privind exprimarea propriilor păreri şi dezvoltarea curiozităţii, dar mai ales a curajului de a întreba şi a se informa în legătură cu problemele contemporane ale vârstei lor. Dorim să-i convingem pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii, apelăm la inventivitatea şi ingeniozitatea elevilor pentru a îmbina talentul literar-artistic cu bagajul de cunoştinţe matematice, de a pune pe planşă în mod estetic figuri geometrice care să încânte privirea, de a crea scurte poezii, eseuri, creatii artistice, rebusuri. SCOPUL PROIECTULUI: - Dezvoltarea interesului pentru lectură şi matematică OBIECTIVELE PROIECTULUI:  stimularea interesului elevilor pentru activităţi din toate domeniile de studiu;  cultivarea sensibilitǎţii artistice a elevilor;  îmbogăţirea experienţei elevilor;  realizarea unui produs final cu aspecte din activităţile proiectului;  părinţii să conştientizeze rolul lor în dezvoltarea şi educaţia propriilor copii;  sensibilizarea părinţilor faţă de actul educativ şi cultural. 597