•
stabilirea concluziilor pe baza studierii rezultatelor obţinute în urma aplicării modelului de
lucru, comparativ cu modelul original.
Modelul este un rezultat al unei construcţii artificiale, bazate pe raţionamente de analogie, pe
un efort de gândire deductivă. Specific educaţiei fizice şi sportului este marea varietate de modele de
mişcare, dar şi de posibilităţi de elaborare a modelelor de pregătire/instruire/dezvoltare/educare.
Indiferent de modelul folosit, acesta trebuie să reproduca/imite originalul, într-o formă simplificată
care să scoata în evidenţă trăsăturile esenţiale.În educaţie fizică şi sport, din punct de vedere a
aspectelor vizate, modelele pot fi:
•
structurale, prin care se realizează obiectivele finale, cadru şi de referinţă (exemplu:
valoarea de 10 m la lungime cu elan, la baieţii sau executarea unui exerciţiu liber ales cu 7-8
elemente la fete, sau realizarea unor structuri de exerciţii in jocul de fotbal/ handbal/ baschet/
volei la clasa a VII a etc).
•
materiale, reprezentate de machete, aparate, dispozitive, materiale didactice, folosite în
procesul de instruire.
Din punct de vedere a etapizării procesului de instruire modelele pot fi:
•
finale, ce corespund şi se apropie de modelul educaţional impus de exigenţele sociale de la
sfârşitul întregului stagiu de instruire, adică la finele ciclului de învăţământ şi sunt prevazute
de programele şcolare şi concretizate în obiective;
•
intermediare, elaborate pentru finele unei perioade mai scurte de timp, a unui semestru sau
etapa de învătaţământ. Sunt elaborate de profesor (pentru învăţământul: preşcolar, primar,
gimnazial, liceal, universitar).
Modelele stabilite/programate/proiectate trebuie să exprime 'ce trebuie să ştie', „ce trebuie să
stăpâneascaă şi cum trebuie să arate cei care ajung să parcurgă etapa destinată modelului programat.
Prevederile modelelor intermediare şi finale, in educaţia fizică şcolară, vizează realizarea
urmatoarelor obiective:
•
întărirea stării de sănătate;
•
educarea capacităţii de organizare şi practicare independentă a modalităţilor de mişcare în
timpul liber;
•
educarea capacităţii de recreare, refacere şi recuperare a organismului în timpul
liber;educarea capacitatii de autoorganizare a timpului liber;
•
dezvoltarea fizică armonioasă a organismului prin modalităţi diferite de mişcare;
•
însuşirea deprinderilor şi formarea priceperilor motrice (de bază şi specifice unor
discipline/probe sportive);
•
educarea aptitudinilor psihomotrice şi a calităţilor morale şi de voinţă.
Modelul final al instruirii în educaţia fizică şi sport cuprinde următoarele componente:
•
obiectivul final/intermediar, prognoza evoluţiei;
•
concepţia privind pregatirea: sisteme de acţionare, modalităţi de programare,
metode de predare, evaluare conform conţinuturilor pregătirii;
•
valoarea finală a aptitudinilor;
•
dimensiunea finală motrică, cognitivă, afectivă, morală;
Valoarea aplicativă constă în faptul că rezultatele pot fi folosite cu succes în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică în scopul eficientizării procesului instructiv-educativ, precum şi pentru sporirea
interesului elevilor faţă de disciplina “Educaţia fizică”. Datele acumulate pot fi aplicate în cadrul
disciplinelor de învăţămînt de profil specializat şi psihopedagogice ale instituţiilor de educaţie fizică
şi sport.
Concluzii
În concluzie procesul de pregătire profesională din ultimii ani tinde să-şi mute accentul de pe
asimilarea informaţiilor pe aplicarea practică, pe învaţarea de tip operativ, centrat pe formarea
competenţelor şi capacităţilor profesionale ce înarmează specialistul cu instrumente de
operaţionalizare, cu modalităti de transmitere eficientă a informaţiilor, dar şi de dirijare a activităţii.
Obişnuirea şi implicarea profsorilor în realizarea procesului de predare prin introducerea şi folosirea
strategiilor educaţionale centrate pe modalitatea de folosire a metodelor didactice constituie punctul
547