-
relaționarea socială și activitarea/dezvoltarea potențialităților psihofizice individuale într-un mediu
puternic educogen și nu își propune aprofundarea unor domenii științifice fundamentale.
Paradigmele de integrare curriculară sunt concepții și dezvoltări teoretice, unitare și coerente,
în legătură cu provocarea conectării conținuturilor în vederea asigurării unității cunoașterii.
A. Integrarea intradisciplinară/monodisciplinară este o primă etapă a integrării curriculare,
care presupune reorganizarea conținuturilor informaționale și procedurale ale unei discipline
stiințifice sau ale unui domeniu de studiu, în vederea aprofundării unei teme, a exersării
complexe a unei abilități, a rezolvării unei probleme, particularitatea definitorie fiind
utilizarea exclusivă a instrumentelor disciplinei/domeniului în discuție, fără depășirea
granițelor disciplinare. În grădiniță, integrarea interdisciplinară a conținuturilor este
facilitată de tradiția planificării tematice a activităților didactice. Integrarea
monodisciplinară nu este un proces natural în grădiniță. Analiza exemplelor de integrare
monodisciplinară existente în Curriculumul național românesc indică faptul că adevăratele
valențe formative ale acestui mod de abordare a conținuturilor curriculare pot fi exploatate
la vârstele școlare mai mari, când elevii sunt capabili de aprofundări și sinteze funcționale
ale informației. Deoarece noua programă propune ca repere de conținut domenii de
dezvoltare și experiențiale avand deja caracter integrat și domenii tematice integrative,
aplicarea modelului integrării intradisciplinare devine dificilă și, pe alocuri, chiar irelevantă
în raport cu cerințele curriculare. Așadar, se recomandă integrarea monodisciplinară doar în
cazul proiectării unor miniteme sau a unor teme concurente.
B. Paradigma multidisciplinară reprezintă o formă mai puțin elaborată a transferurilor
disciplinare, în această abordare cadrele didactice fiind încă centrate pe specificul
disciplinelor/domeniilor de formare considerate separat. Ea implică rezolvarea unei teme
curriculare care aparține în mod direct unui domeniu, din perspectiva mai multor domenii
de cunoaștere. Procesul didactic este acela de proiectare a activităților didactice specifice
diferitelor domenii de cunoaștere prin selecția unor conținuturi asociate temei stabilite. De
exemplu, tema ”Cele cinci simțuri”, în mod tradițional o temă din domeniul Cunoașterea
mediului/Științe, poate fi clarificată, explicitată prin situații de învățare specifice diferitelor
domenii de cunoaștere cuprinse în documentele curriculare, după cum urmează:
Limbă și comunicare
- basmul Povestea lui
Harap-Alb, cu accent
pe profilul
personajelor care
excelează în utilizarea
celor cinci simțuri:
Gerilă, Setilă, PăsăriLăți-Lungilă,
Flămânzilă, Ochilă;
alcătuirea
unor
povești pornind de la
recordurile
în
utilizarea celor cinci
simțuri;
- construcția unui set
de reguli de îngrijire a
ochilor și a urechilor;
- analiza unor situații
din poveste/basm, din
perspectiva
Științe
- observarea anatomiei
organelor de simț;
- experimente care
implică explorarea
capacităților organelor
de simț;
- capacitatea de
utilizare a organelor de
simț în lumea
necuvântătoarelor.
Om și societate
- conversații privind
utilitatea organelor de
simț pentru
cunoașterea realității
fizice și sociale, pentru
exprimarea personală;
- problematizări: Ce
am face dacă...? Cum
ar fi lumea fără miros?
Cum ar fi lumea fără
culoare?
- meserii care necesită
abilități senzoriale
extraordinare;
- medii sociale diverse,
analizate prin simțuri:
ce vedem, auzim,
mirosim... într-o
fabrică/pe stradă/în
piață/la spital etc.
Estetic și creativ
- analiza unor bucăți
muzicale, pentru
instrumentelor
muzicale utilizate;
- ce vedem într-o
pictură și ce impresie
ne face ceea ce vedem:
analiza unor
reproduceri ale unor
lucrări plastice;
- problematizare: cum
am putea dansa dacă
nu am auzi muzica?
- discriminarea texturii
unor materiale textile
și posibilități de
utilizare creativă a
acestora într-un colaj.
538