-
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND ABORDAREA INTEGRATĂ A
ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV EDUCATIVE DIN EDUCAŢIA TIMPURIE
Prof. pt. înv. preșcolar UNGUREANU GEORGIANA DORI
Istoria pedagogiei, dar și teoria pedagogică contemporană înregistrează numeroase
constatări privind pericolul detașării școlii de viața reală și a transformării acesteia într-un cadru
închis, suficient sieși, ficțional și denaturat. Ca urmare, recomandarea păstrării unei legături strânse
între experiențele de învățare formală și viața reală nu este deloc nouă. Această recomandare ia
forme diverse:
- păstrerea compatibilității între evoluția cunoașterii științifice și a cunoașterii de tip școlar;
- refelectarea în cunoașterea de tip școlar a tendințelor actuale înregistrate în evoluția
concepției despre ceea ce înseamnă cunoaștere, știință și învățare;
- aporpierea învățării școlare – mai artificială, prin caracterul organizat, sistematic, disciplinar
și impus din exterior – de specificul învățării naturale, adesea spontane, generate de interese
proprii, autoimpuse, motivate intrinsec, holistice;
- asigurarea unor produse ale învățării școlare care să fie relevante pentru rezolvarea de
probleme ale realității în care copilul trăieste.
Integrarea conținuturilor disciplinelor de studiu, precum și a ariilor curriculare este
considerată astăzi drept una dintre soluțiile de dezvoltare a curriculumului care are potențialul de a
permite punerea în practică a recomandărilor de mai sus.
Integrarea curriculară reprezintă o strategie de proiectare și predare a curriculumului ce
presupune crearea de conexiuni semnificative, relevante, între domeniile de cunoaștere și de
dezvoltare, teme sau competențe, în vederea construirii unei viziuni holistice și interactive asupra
lumii reale.
Integrarea curriculară presupune ancorarea învățării în contexte reale/realiste de viață
(probleme cotidiene, teme de actualitate, preocupări ale preșcolarilor, nevoi cotidiene specifice
vârstei) și articularea armonioasă a diferitelor aspecte ale cunoașterii și ale acțiunii umane în jurul
unor nuclee integrative de tipul conceptelor și al problemelor fundamentale, disciplinare sau
interdisciplinare și al abilităților fundamentale, disciplinare și de transfer.
La nivelul sistemului educațional, integrarea conținuturilor este considerată azi una din
provocările principale în domeniul proiectării programelor școlare. Deși este aparent un proces
natural, integrarea conținuturilor școlare presupune acțiuni de adaptare fină, date fiind implicațiile
integrării curriculare pentru programul curricular în ansamblul său și pentru fiecare din
componentele curriculare în parte. Deși terminologia asociată modelului integrării curriculare a
conținuturilor învățării este nouă, practicile integrative la nivelul curriculumului preșcolar au o
oarecare vechime și și-au dovedit eficiența. Astfel, este larg uzitată practica integrării tematice a
conținuturilor diferitelor domenii de cunoaștere. De asemenea, mai recent, a fost exersată în
grădiniță integrarea curriculară prin intermediul metodei proiectului. Fiecare dintre cele două
practici integrative deja exersate în învățământul preșcolar sunt ilustrări, la niveluri diferite, ale
curriculumului integrat. Așadar, integrarea curriculară reprezintă un concept acțio nal de tip
umbrelă, generic, paradigmatic, care include o varietate de manifestări didactice, de ipostaze ale
integrării curriculare.
Literatura pedagogică (Chiș, 2001, Glava și Glava, 2002, Ciolan, 2008 ș.a.) descrie patru
paradigme de integrare curriculară și de obținere în grade diferite a conexiunilor între diferite
domenii ale cunoașterii: integrarea monodisciplinară, multidisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și
transdiciplinaritatea. Fiecare din acestea poate fi aplicat în integrarea curriculumului preșcolar,
desigur respectând proporțiile date de faptul că educația în grădiniță își propune cunoașterea de
către copil a realității înconjurătoare în parametrii ei de bază, abilitatea individului pentru
537