SNAIC2015 | Page 509

• • - crearea unui mediu educaţional corespunzător stimulării creativităţii; admiterea de idei în lanţ, pornind de la o idee, dezvoltarea acestoara prin combinaţii, analogii, asociaţii; • înregistrarea exactă a ideilor în ordinea prezentată; • amânarea aprecierilor şi a evaluării ideilor emise. Etapele metodei: 1. Etapa pregătitoare – cu cele 3 faze a) faza de investigare a membrilor şi de selecţionare a acestora în vederea alcătuirii grupurilor creative; b) faza de antrenament creativ care constă în organizarea şi familiarizarea cu tehnicile; c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru în care educatoarea amenajează sala de grupa, îşi alege momentul zilei, verifică materialele necesare, anunţă copiilor regulile, fazele, durata intervenţiilor, respectă algoritmul desfăşurării. 2. Etapa productivă a grupului de creativitate, în care se manifestă asaltul, “furtuna creierului”, cuprinde: a) faza de stabilire a temei; b) faza de rezolvare a problemelor; c) faza de culegere a ideilor suplimentare – urmare a demersului creativ. Copiii nu critică în această etapă, nu lungesc etapa exprimării, încearcă să emită cât mai multe idei proprii noi, să dezvolte ideile colegilor, să analizeze, să-şi imagineze. 3. Etapa trierii şi selecţionării ideilor – evaluarea: a) faza analizei ideilor emise – se prezintă lista de idei şi se audiază; b) faza optării pentru soluţia finală – evaluarea critică a ideilor; În continuare voi prezenta metoda brainstorming-ului folosită ca strategie didactică în cadrul activităţii de povestire creată cu tema “Bogaţia toamnei”. Exemple de comportamente urmărite în cadrul activității, au fost: • să creeze un sfârşit logic povestirii începute; • să cunoască elementele ce caracterizează anotimpul toamna; • să emită idei despre anotimpul toamna; • să-şi dezvolte abilităţi pentru munca în grup; Demersul didactic Am anunţat copiii că vor asculta o povestire care se deosebeşte de celelalte, prin faptul că va fi începută de mine, iar finalul îl vor compune ei. Am spus titlul „Bogăţia toamnei” şi am început să le citesc textul. “Demult tare demult, trăia un împărat şi o împărăteasă. Pe împărat îl chema ANUL, iar pe împărăteasă o chema ZIUA. Ei aveau patru fete: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Într-o seară ele au început să se laude cu frumuseţea şi bogăţia lor. Prima a vorbit Primăvara: - Când m-am născut eu, pământul s-a acoperit cu o rază de soare, ghioceii şi-au scos capul din fulare iar pomii râdeau de înfloriţi ce erau. Eu sunt fiica cea mai tânără şi mai frumoasă. Pe mine mă mângâie soarele cu razele lui călduţe şi luminoase. Eu trezesc la viaţă întreaga natură. Eu fac să răsară florile, să apară verdeaţa, să zumzăie albinele, să ciripească păsările. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor. Este numai viaţă , frumuseţe şi veselie peste tot locul. Când a terminat de vorbit Primăvara a început să vorbească Vara: - Când m-am ivit eu pe lume, pământul s-a îmbrăcat în holde iar soarele şi-a pus cercei de cireşe la urechi. Eu sunt cea mai strălucitoare, pe mine mă iubeşte soarele cel mai mult. Razele lui fierbinţi îmi coc grânele şi fructele. Cât vezi cu ochii, spice de aur, livezi îmbelşugate şi pajişti odihnitoare. Aici se seceră şi se treieră, dincolo se coseşte fânul, se culeg cireşe, vişine, piersici şi caise. Iarna altă fiică a anului şi-a ascultat cele două surori după care le-a spus: - Eu nu mă laud cu frumuseţea nici cu bogăţia. Deşi am inima de gheaţă, eu ţin cald semănăturilor, le învelesc cu covoare albe şi moi de nea. Eu le aduc copiilor cele mai multe 501