-
Motivația este un factor-cheie în procesul de învățare de succes și expunerea prelungită la
limbile străine facilitează dobândirea de cunoștințe lingvistice. Percepția elevilor referitoare la
utilitatea limbilor străine pe care le studiază poate contribui în mod clar la creșterea motivației lor.
În Europa, elevii au, în general, vârste cuprinse între 6-9 ani, atunci când trebuie să înceapă
să învețe o limbă străină. În Belgia (Comunitatea Germanofonă), elevii sunt nevoiți să învețe o
limbă străină în învățământul pre-primar de la vârsta de 3 ani.
Elevii încep procesul de învățare obligatorie a primei limbi străine la o vârstă din ce în ce
mai fragedă.
Învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) este parte a pregătirii educaționale
generale în aproape toate statele.
Particularități ale învățării integrate:
Intereacțiunea obiectului de studio
Centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor
Corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană
Relații între concepte, fenomene și procese din domenii diferite
Unitățile tematice, conceptele sau problemele ca principii organizatoare ale curri culumului
Flexibilitatea în gestionarea timpului școlar și în gruparea elevilor
Rezolvarea de probleme – cea mai importantă forță a integrării, datorită relevanțe sale
practice.
Activitatea integrată trebuie să vizeze antrenarea de abilități disciplinare sau transferabile,
oferind copiilor ocazii de comunicare, cooperare, utilizare a unor surse variate de informații,
investigație, experimentare, identificare de soluții etc.
Interdisciplinaritatea – se trece la centrarea pe așa-numitele competențe-cheie pentru viață.:
învățarea pe to parcursul vieții, gândirea complexă și critică, lucrul în echipă, comunicarea efectivă,
cetățenia responsabilă.
Actualul curriculum promoveză sistemul comunicativ-funcțional, care presupune formarea
integrată a capacității de receptare (exprimarea orală și a celor de receptare a mesajului scris și de
exprimare scrisă).
Obiectivele nu mai vizează asimilarea de cunoștințe, ci se formulează în termeni de capacități
proprii folosirii limbii în situații concrete de comunicare.
Limba franceză, de exemplu, este un instrument pentru interacțiune și nu doar o disciplină
pentru studiu. Utilizarea ei este privită din punct de vedere lingvistic (gramatică, lexic, sintaxă), dar
și din punct de vedere social și cultural. Se urmărește dezvoltarea și stimularea atât a abilităților
receptive (citire, ascultare), cât și a celor productive (vorbire, scriere).
Bibliografie:
Lucian Ciolan, Învățarea integrată-fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Ed.
Polirom, 2008.
469