-
PREDAREA INTEGRATĂ A CONȚINUTURILOR
Prof. STĂNESCU IULIA
Școala Gimnazială Sf. Gheorghe, Giurgiu
Predarea integrată are ca referinţă nu o disciplină de studiu, ci o tematică unitară, comună
mai multor discipline.
În predarea/învăţarea conţinuturilor învăţământului preuniversitar este din ce în ce mai
prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. Predarea pe discipline de
sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor în manieră integrată care trec graniţele dintre
discipline, a învins, se pare, cea de-a doua variantă. Sunt câteva argumente care ne îndreptăţesc să
facem această afirmaţie: Planul cadru este structurat pe cele şapte arii curriculare, care exprimă
intenţia evidentă de a găsi soluţii pentru integrarea conţinuturilor. Ariile curriculare, reprezintă, aşa
cum se ştie, un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. Între cele şapte
arii curriculare există un echilibru dinamic.
Raportul dintre ariile curriculare se modifică în funcţie de vârsta celor care învaţă şi de
specificul ciclurilor curriculare (Curriculum Naţional).
La nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu teme, cu
orientări tematice, care semnifică faptul că profesorul are o anumită libertate de a alege sau de a
propune conţinuturi. Se remarcă flexibilitatea deosebită a acestui demers.
Acest demers integrator implică o serie de probleme complexe, referitoare la abilitatea
metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară, stabilirea modalităţilor de evaluare
a performanţelor individuale, mai ales în situaţia învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a
proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă.
O asemenea organizare a conţinuturilor şcolare, prin integrarea conţinuturilor, cu toate
avantajele sale, şi-a dovedit însă şi propriile dificultăţi şi limite. Acestea ar fi imposibilitatea
aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate, dificultatea pregătirii cadrelor
didactice care să predea discipline integrate de învăţământ, lipsa de tradiţie pedagogică a integrării,
dar şi opoziţia latentă sau activă a educatorilor faţă de tendinţele integratoare.
Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice mai mult, efectiv şi
afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinuturilor cu ajutorul
experienţelor diverse, al învăţării prin descoperire. Învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin
predarea tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii.
Procesul educaţional trebuie să fie unul creativ, interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe
copii în vederea asimilării informaţiilor, cadrul didactic realizând un scenariu cât mai interesant al
zilei.
În vederea realizării obiectivelor propuse pentru fiecare activitate comună se gândeşte atent
repartizarea sarcinilor activităţilor zilnice la fiecare sector de activitate.
În ceea ce privește predarea limbilor străine, cadrele didactice abordează metode de predare
metode de predare bazate atât pe învățarea integrată a conținuturilor, cât și a limbii (CLIL).
Nivelul de competență în limbi străine este exprimat în termeni stabiliți de Consiliul
European prin intermediul Codului European Comun de referință pentru Limbi Străine în Europa
(CECRL).
Mobilitatea transfrontalieră a profesorilor de limbi străine poate fi văzută ca pe un element
important al dezvoltării profesionale. Dezvoltarea profesională continuă joacă un rol vital în
asigurarea faptului că viitoarele cadre didactice dețin aptitudinile și cunoștințele necesare penru
cariera lor de predare.
Pentru a fi eficientă, predarea limbii străine are nevoie de cadre didactice bine calificate de
limbă străină.
468