-
deoarece echilibrul dintre extreme (diferenţiere pe discipline vs. integrare totală) se pare că este
soluţia cea mai eficientă.
Activităţile integrate lasă multă libertate de acţiune şi exprimare atât învăţătorului, cât şi
elevilor. Ele s-au dovedit a fi o modalitate plăcută şi eficientă de învăţare, au favorizat o învăţare
activă integrată, au fost un bun prilej de verificare şi testare a capacităţilor intelectuale, a
aptitudinilor creatoare ale elevilor, oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea de a se exprima pe ei
înşişi.
Bibliografie:
Bocoş, M., Chiş, V., Abordarea integrată a conţinuturilor curriculare, particularizări pentru
învăţământul primar ; Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj –Napoca, 2012;
Bocoş, M., Teoria curriculumului. Elemente conceptuale şi metodologice, Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008;
Chiş ,V., Provocările pedagogiei contemporane, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2002;
Ciolan, L. , Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Ed. Polirom,
Iaşi, 2008;
Ionescu, M., Instrucţie şi educaţie, ediţia II-a revăzută, Ed. University Press, Arad, 2007;
M. Maliţa, Orizontul fără limite al învăţării, Bucureşti, Editura Politică, 1981.
http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/Predarea-invatarea-integrata-n431.php;
,,ABORDAREA INTEGRATĂ
A CONȚINUTURLOR
-DE LA TEORIE LA PRACTICĂ”
Prof. inv. Primar RĂDULESCU PAULA-MARIA
Școala Gimnazială ,,Emil Racovița’’
Loc.Onești,jud.Bacău
Fenomenului educaţional i se impun o serie de restructurări adaptative care să genereze un
spaţiu din ce în ce mai complex şi mai elaborat, în scopul stimulării contiune a învăţării spontane a
copilului, de dezvoltare a capacităţii de a realiza transferuri rapide şi eficiente între diferitele
discipline, de a colecta, a sintetiza şi a utiliza sistematic şi integrat cunoştinţe, deprinderi şi
competenţe dobândite prin studierea disciplinelor de la clasă. Schimbarea fundamentală constă în
modul de realizare a cunoaşterii care transferă importanţa, accentul de la cunoaşterea de tip
disciplinar la cunoaşterea de tip transdisciplinar. Treptat se renunţă la fragmentarea pe discipline în
favoarea integrării disciplinelor.
Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de
proiectare a curriculumului, care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor
diferitele domenii ale cunoaşterii, astfel încât să se asigure că elevul achiziţionează o imagine
coerentă, unitară despre lumea reală.
„Curriculum-ul integrat presupune crearea de conexiui semnificative între teme sau
competenţe care sunt de regulă formate separat, în interiorul disciplinelor. Aceste teme sau
competenţe au o puternică legătură cu viaţa cotidiană a elevilor şi îşi propun, direct sau indirect, să
contribuie la formarea unor valori şi atitudini.”
Acest demers integrator implică o serie de probleme complexe, referitoare la abilitatea
metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară, stabilirea modalităţilor de evaluare
a performanţelor individuale, mai ales în situaţia învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a
proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă. O asemenea organizare a
conţinuturilor şcolare, prin integrarea conţinuturilor, cu toate avantajele sale, şi-a dovedit însă şi
propriile dificultăţi şi limite. Acestea ar fi imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii
435