-
*Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competentelor cheie la
şcolarii din clasele I-IV” - program de formare continuă de tip “blended learning” pentru cadrele
didactice din învătământul primar;
*MECTS -„Programa pentru disciplinele: Comunicare în limba română, Matematică şi explorarea
mediului, Dezvoltare personală, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice, aprobată prin
ordinul ministrului nr. 3418/19.03.2013”, Bucureşti, 2013
STRATEGII DIDACTICE ÎN ABORDAREA INTER, PLURI ŞI TRANSDISCIPLINARĂ
Prof.înv.primar, MORARU MIHAELA
Școala Gimnazială „Ion Creangă” Huși
„Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să înţelegem că
transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei, traversând, aşa cum am spus,
toate disciplinele, dincolo de ele. A nu se confunda, însă, cu pluridisciplinaritatea şi
interdisciplinaritatea” (Basarab Nicolescu).
Pregătirea şi motivarea copiilor şi a tinerilor pentru continuarea învăţării pentru o lume în
schimbare, formarea personalitaţii şi dezvoltarea creativităţii, sensibilităţii şi a talentului, selectarea
informaţiei şi folosirea ei în scopuri utile, reprezintă principalele coordonate ale politicii
educaţionale ale şcolii româneşti. Orientându-se după principiile învăţământului european,
învăţământul românesc se raportează însă la tradiţiile şcolii autohtone, oferindu-i unitate în
diversitate.
Învăţământul, în evoluţia sa trebuie corelat cu obiectivul de aliniere a politicilor
educaţionale proprii la cele europene şi mondiale, prin reforma învăţământului obligatoriu. În acest
sens, principalele finalităţi ale politicii noastre educationale subscriu celor europene şi vizează:
1. egalitatea reală a şanselor;
2. asigurarea educaţiei de bază pentru toţi;
3. promovarea concomitentă a stabilităţii şi a schimbării sociale;
4. pregătirea copiilor pentru viaţa adultă şi activă, pentru timpul liber, pentru familie şi societate;
5. pregătirea şi motivarea copiilor pentru continuitatea învăţării într-o lume în schimbare.
Învățământul românesc trebuie să aibă ca scop nu doar absolvenţi bine informaţi, ci formarea de
persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale si psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic
ferm conturat.
În fapt, scopul ultim al educaţiei este pregătirea pentru viaţă a elevului. În acest sens, este vitală
conceperea şcolii ca o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă eficient nevoilor
psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru
diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare specifice vârstei, pentru formarea unor cetăţeni
responsabili ai societăţii civile. În orice sistem de educaţie, învăţarea ar trebui să se spijine pe
următorii piloni aflaţi în interacţiune directă: „a învăţa să ştii”,”a învăţa să faci”, „a învăţa să faci
împreună”, „a învăţa să fii” (J. Delors) şi „a învăţa să te transformi pe tine însuţi şi să schimbi
societatea”(Shaffer).
Transdisciplinaritatea este necesară pentru că paradigmele învăţământului tradiţional
primesc noi interpretări. Prin urmare, invatarea nu mai este rezultatul exclusiv al demersurilor
profesorului. Învăţarea este un proces cognitiv complex şi o activitate socială intra şi interpersonală.
Distribuţia învăţării diferă de la un individ la altul în spaţiu şi timp.
Momentul prielnic achiziţionării anumitor cunoştinţe nu mai poate fi prezis şi/ sau impus;
cel mult, activitatea (lecţia), poate fi localizată în spaţiu şi timp în sala de clasă. În mileniul
III, tratarea diferenţiată a elevilor şi abordarea integrată a cunoaşterii devin obligatorii.
Transdisciplinaritatea permite „învăţarea în societatea cunoaşterii” şi asigură:
- formarea la elevi a competenţelor transferabile;
377