-
STRATEGII ALE EDUCAŢIEI INTEGRATE
Prof. MOCANU ELENA – GABRIELA
Scoala Gimnaziala Nr. 1 Perieni, Jud. Vaslui
Învăţământul este una din componentele vieţii sociale care exercită o influenţă foarte mare
asupra celorlalte laturi ale activităţii sociale. Analizele făcute de-a lungul timpului asupra diverselor
aspecte ale învăţământului au făcut posibile progrese semnificative în ceea ce priveşte diversificarea
structurii, îmbogăţirea conţinutului, perfecţionarea tehnologiilor, creşterea calităţii, etc.
Impunându-se ca un nou tip de educaţie, flexibilă, adaptabilă la nevoile speciale şi C.E.S. ale
tuturor educabililor în general şi la cele ale celor disabili în special, educaţia integrată se detaşează
de normativitatea educaţiei tradiţionale.
Strategiile specifice integrării educative sunt flexibile, caracterizate prin diversitate. Aceasta
nu pune accent pe combinarea inspirată a metodelor şi mijloacelor clasice, ci pe „aplicarea inspirată,
originală, creativă, în orice caz, într-o nouă manieră, a unor metode şi mijloace vechi, preexistente,
acceptându-se chiar modificarea acestora” (Dorel Ungureanu, 2000).
În esenţa lor, strategiile educaţiei integrate sunt „strategii de micro-grup, activparticipative, cooperative, colaborative, parteneriale, implicante, organizative şi socializante”
(Dorel Ungureanu, 2000). Acestea, datorită atributelor lor, sunt adaptabile, putând fi cu uşurinţă
multiplicate sau diversificate pentru a acoperi situaţiile noi. Aceste atribute caracterizează şi
învăţarea, care trebuie să se realizeze în grupuri mici, să fie cooperativă, partenerială, activparticipativă, să se desfăşoare într-un mediu relaxant, plăcut.
Strategiile cooperative s-au dovedit a fi valoroase datorită faptului că facilitează nu numai
învăţarea, ci şi comunicarea, socializarea, cunoaşterea reciprocă dintre elevi, care conduc la
acceptarea reciprocă şi la integrarea, din toate punctele de vedere, a elevilor cu C.E.S. în colectivul
clasei. Toţi elevii învaţă datorită acestor strategii să asculte activ, să fie toleranţi, să ia decizii şi săşi asume responsabilităţi în cadrul grupului.
Experienţa educaţională a evidenţiat că utilizarea strategiilor cooperative determină o serie
de rezultate pozitive:
creşterea motivaţiei elevilor pentru activitatea de învăţare;
influenţarea stimei de sine a elevilor, care, deşi oscilantă în timp, sfârşeşte prin a fi pozitivă;
dezvoltarea competenţelor sociale ale elevilor;
modificarea pozitivă a relaţiilor dintre elevi;
formarea unei atitudini pozitive faţă de personalul didactic, disciplinele de studiu şi conţinutul
acestora;
capacităţi sporite de a percepe o situaţie, un eveniment şi din perspectiva celuilalt.
Învăţarea în grupuri mici, activă şi colaborativă asigură, pe termen lung, efecte benefice
pentru toţi membrii grupului (Latas, Parrilla, 1992):
o un simţ al disponibilităţii şi al artei solicitării sau acordării ajutorului mult sporite;
o reală interacţiune şi intercomunicare;
o redistribuire corectă de recompense sociale (apreciere, considerare, respect);
o restructurare firească a distribuirii autorităţii în grup;
o distribuţie eficientă a sarcinilor de lucru;
o împărtăşire, atât ca reciprocitate, cât şi ca ajutor asimetric acordat.
Gherguţ Alois subliniază faptul că lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare influenţează în
mod pozitiv formarea răspunderii individuale (elevii trebuie să comunice rezultate în nume personal
sau în numele grupului), interacţiunea directă şi formarea deprinderilor interpersonale şi de grup
mic. De asemenea, ele creează între elevi o interdependenţă pozitivă (aceştia realizează că au nevoie
unii de alţii pentru a realiza obiectivele şi sarcinile grupului, că au resurse pe care trebuie să le
administreze în comun, că recompensele vor fi comune).
375