-
ABORDAREA INTEGRATĂ A CONȚINUTURILOR
DE LA TEORIE LA PRACTICĂ
Prof. BĂLAN GABRIELA
Liceul de Arte „George Georgescu” - Tulcea
Învăţământul românesc îşi defineşte schimbarea prin reforrmă. Societatea actuală manifestă
noi exigenţe şi este preocupată de pregătirea tinerei generaţii.
Orice reformă a învăţămâtului constituie un proces socio-cultural de schimbare a structurilor
existente, a practicilor educative, a atitudinilor şi stilurilor pedagogice. Toate componentele sunt în
interacţiune, ele nu pot fi disociate, abordate separat sau selectiv. „O reformă reuşită, scrie George
Văideanu, este aceea de transformare socio-pedagogică aflată în urmărirea unor obiective
stimulative şi prioritare care ajunge să sporească eficienţa, coerenţa şi flexibilitatea sistemului, să
inoveze conţinuturile învăţămâtului asigurând caracterul lor interdisciplinar şi, mai ales, să
amelioreze tehnologia didactică şi performanţele elevilor. Reuşita unei reforme se manifestă şi se
verifică în practica educaţională.” (G. Văideanu, „ Educaţia la frontiera dintre milenii”, Bucureşti,
Ed. Politică, 1998, pag. 23)
„Reforma operează o schimbare de ansamblu a cadrului de desfăşurare a învăţămâtului,
intervine mai rar, la intervale de 10-20 de ani în general, introduce concomitent şi independent mai
multe inovaţii deodată.”(The management of inovation in education”, Paris, OCDE, 1971, pag.13)
Pe ansamblul lor, reformele de învăţământ au evoluat odată cu politica şcolară, devenind mai
radicale şi mai greu de realizat.
O primă caracteristică pe care o putem deduce din desfăşurarea reformelor contemporane este
„tendinţa de a opera simultan şi global, la toate nivelele de învăţământ.” (C. Bârzea,”Reforme de
învăţământ contemporan. Tendinţe şi semnificaţii” E.D.P., Bucureşti, 1986, pag. 19)
Reforma învţăţământului românesc este de acest gen şi se armonizează cu dinamica
sistemelor moderne de învăţământ, fiind chiar secvenţial comparabilă prin p roblemele şi strategiile
ei specifice.
Studiile de politică educaţională prezintă strategii de reformă de evoluţie , precum şi de
reformă de structurare.
Refoma de evoluţie îşi propune, prin capacitatea sa, dezvoltarea sistemului educativ printr-un
sistem de schimbări şi inovaţii punctuale, prin autoreglare. Ea este caracterizată printr-o stare
permanentă de perpetuă înnoire şi adaptare a sistemului de învăţământ la contextul social politic şi
economic.
În educaţie, opţiunile strategice se prezintă şi sub formă combinată a reformei de
restructurare, integrată cu reforma de evoluţie.
Specificitatea reformei în sistemul de învăţământ românesc decurge dintr-o caracteristică
fundamentală a formelor naţionale de învăţământ, care intervin în anumite momente critice, când
structurile şi conţinutul vechi nu mai corespund solicitărilor sociale, economice, politice multiple.
Apariţia acuităţii reformei în învăţământul românesc nu este întâmplătoare, fiind determintă
de momentele social-economice ale societăţii. Se confirmă astfel principiul cunoscut după care
„fiecare reformă de învăţământ reproduce problemele sociale şi economice ale contextului general,
şcoala fiind un mediu social concentrat.” (S.Stanciu, „Educaţie şi societate”, Ed. Politică, Bucureşti,
1971, pag.25)
În sistemul de învăţământ românesc, reforma de restructurare intervine direct în mecanismul
reformei de evoluţie, pe care o subsumează unui program de dezvoltare pe termen mediu şi lung.
O analiză pe aceste considerente, realizată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei sub egida
Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltă strategia integrării reformei de restructurare cu reforme
de evoluţie în perspectiva atingerii a trei obiective:
a) restructurarea
25