-
Multidisciplinaritatea înseamnă „juxtapunerea disciplinelor diverse, uneori fără relaţii
aparente între ele” (OCDE, 1972). Acest mod de abordare a conţinuturilor presupune” predarea
conţinuturilor care aparţin unei discipline şcolare prin modalităţi specifice ale fiecărui domeniu,
făcând însă apel la virtuţile argumentative şi persuasive ale altor discipline”.
Multidisciplinaritatea, asa cum sa practica ea in invatamantul preuniversitar romanesc, dar
cu deosebire in invatamantul prescolar si primar, este o punte de legatura solida intre
intradisciplinaritate si „ predarea tematica”, respectiv pluridisciplinaritate.
Abordarea pluridisciplinară este definită ca „juxtapunere a disciplinelor mai mult sau
mai puţin înrudite… Fiecare disciplină este studiată în funcţie de o sinteză finală de efectuat”
(OCDE, 1972).
Metoda pluridisciplinară permite ca diversele discipline să analizeze aceeaşi problematică
fără să se ajungă la sinteze comune şi la puncte de vedere comune. Răspunsurile primite pun în
evidenţă multiplele faţete ale aceleiaşi teme sau probleme.
Interdisciplinaritatea- abordarea interdisciplinara in organizarea continuturilor, in
predare, invatare si evaluare este una din inovatiile din ultimele decenii. Ea a apărut ca reacţie la
dezintegrarea spaţiului intelectual modern, fiind „o măsură de apărare disperată care vizează
păstrarea caracterului global al intelectului” (Mohamed Allal Sinaceur, Interdisciplinaritatea şi
ştiinţele umane, Editura Politică, Bucureşti, 1986, Colecţia idei contemporane).
În esenţă, interdisciplinaritatea este tot o abordare tematică, asemenea pluridisciplinarităţii,
cu precizarea că presupune un nivel superior al integrării conţinuturilor. Ea constă din selectarea
din mediul natural şi social a unui domeniu şi gruparea cunoştinţelor derivate din diferite
discipline ştiinţifice în funcţie de relevanţa lor pentru cunoaşterea integrală şi acţiunea umană
asupra domeniului respectiv. „Pluridisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea se asimilează uneori
greşit. Dar ele reprezintă două nivele metodologice care nu sunt reductibile unul la altul” (Jean Paul
Resweber, op.cit.).
Principala modalitate de introducere a acesteia în învăţământ o reprezintă regândirea
conţinuturilor şi elaborarea planurilor, a programelor şi manualelor şcolare în perspectiva
conexiunilor posibile şi necesare sub raport epistemologic şi pedagogic
Conceptele şi organizarea conţinutului din această perspectivă favorizează transferul şi, prin
urmare, rezolvarea de probleme noi, permit o vedere mai generală şi o decompartimentare a
cunoaşterii umane.
Transdisciplinaritatea este astfel caracterizată: „cercetările transdisciplinare descoperă o
manieră originală de a aborda un subiect comun. Cercetătorii, pornind din orizonturi teoretice
diferite, pun la punct o metodologie comună. Demersul lor anunţă naşterea unei noi discipline,
înglobând şi depăşindu-le pe primele” (Jean Cardinet).
DATA: 13.01.2015
CLASA: a II- a A
ŞCOALA: Gimnazială Nr. 4 Moreni
PROPUNATOR: Bădeanu Laura
ARIA CURRICULARĂ: Consiliere şi orientare
DISCIPLINA: Dezvoltare personală
SUBIECTUL LECŢIEI: Emoţii şi comporta mente – recunoaşterea emoţiilor
FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată
TIPUL ACTIVITĂŢII: formare de abilităţi şi atitudini
DISCIPLINE INTEGRATE:
1. Dezvoltare personală;
2. Comunicare în limba română;
3. Matematica si exploararea mediului
4. Muzică şi mişcare;
5. Arte vizuale şi abilităţi practice.
20