-
constituie ca bază a formării capacităţii de autoreglare a comportamentului lui, inclusiv în timpul
utilizării ei.
Explicaţia este o metodă preponderent verbală, centrată pe acţiunea cadrului didactic. Ea
este frecvent întâlnită în educaţia preşcolară/şcolară mică, atât ca metodă cât şi ca procedeu; poate
fi, de pildă, procedeu chiar pentru metoda observaţiei. În proiectarea ei şi prin aplicarea acestei
metode este necesar să se respecte principiile didactice în interacţiunea lor.
Astfel:
demersul explicativ trebuie să fie accesibil ca limbaj şi bazat pe aspecte intuitive, pentru a putea
fi decodificat şi înţeles;
construcţia lui trebuie să respecte şi să determine sintetizarea informaţiei transmise prin explicaţie,
pentru a se asigura ordonarea logică, deci însuşirea conştientă: activismul este mai puţin prezent de
aceea se cere împletirea acestei metode cu altele, care-i compensează această lipsă;
bine condusă, contribuie activ la fundamentarea aplicabilităţii cunoştinţelor, la înţelegerea
elementelor bazale necesare formării unor deprinderi practice şi, în final, la asigurarea însuşirii
temeinice a ceea ce s-a învăţat;
cadrul pentru aplicarea principiului retroacţiunii este mai puţin evident, dar nu inexistent; se
impune ca educatoarea să vizeze expres acest principiu în contextul explicaţiei.
Povestirea, metodă preponderent verbală, expozitivă este „acasă" în educaţia preşcolară; feste
folosită pentru prezentarea unor texte literare, cu caracter realist - ştiinţific sau fantastic, în special
în activităţile destinate educaţiei limbajului şi dezvoltării capacităţilor de comunicare. Ca procedeu,
poate să apară şi în contextul unor activităţi muzicale. În cadrul observaţiei după natură, în anumite
momente ale convorbirilor, la începutul jocurilor didactice; de asemenea unele activităţi libere pot
să debuteze cu o scurtă povestire, rostul ei fiind acela de a trezi interesul copiilor. Cerinţele
pedagogice faţă de povestire ţin tot de respectarea normativităţii didactice.
Astfel:
povestirea trebuie să utilizeze un limbaj accesibil, clar, logic şi, în special expresiv;
conţinutul povestit trebuie să fie selectat cu grijă pentru a reţine tot ceea ce este esenţial, cu
renunţarea la detaliile care îngreunează înţelegerea;
povestirea trebuie să se sprijine pe material intuitiv şi să facă apel la fondul de reprezentări al
copiilor, stimulând combinatorica lor, dezvoltarea imaginaţiei, captând şi reţinând atenţia o secvenţă
temporală convenabilă, ceea ce se constituie ca o exersare utilă pregătirii pentru şcoală;
fiind centrată pe educatoare, participarea „activă" a copiilor poate fi asigurată în plan afectiv.
Povestirea are şi o metodă conexă - repovestirea - care plasează ca actor principal copilul
sau grupul de copii; acestora li se formulează sarcina de a re-construi prezentarea unui subiect ce li
s-a povestit anterior. În general se utilizează pentru repovestire seturi de imagini care, prin
succesiunea lor (dată de educatoare sau restabilită de către copii, ca primă sarcină), sugerează firul
logic al conţinutului. Ele asigură şi suportul intuitiv al demersului cognitiv şi verbal în care copiii se
angajează activ şi conştient; de asemenea, reprezentând o selecţie din conţinut asigură şi sinteza
acestuia.
Repovestirea este, într-o oarecare măsură, o aplicaţie practică, la nivelul copilului, a
povestirii; el poate fi determinat să înţeleagă uşor cât este de utilă capacitatea de a te exprima
corect, coerent şi expresiv. Ea vizează direct principiul însuşirii conştiente şi active şi implicit pe
celelalte principii. Utilizate corelativ, povestirea si repovestirea ajută considerabil la construcţia
temeiniciei cunoştinţelor şi oferă cadru adecvat retroacţiunii. Demonstraţia este una dintre metodele
importante ale educaţiei preşcolare / şcolare mici, integrată grupului celor intuitive ce determină
observaţia directă a realităţii înconjurătoare. La preşcolar şi şcolarul mic, îmbracă forma
demonstraţiei bazată pe exemple si a demonstraţiei pe viu. Însoţeşte, de cele mai multe ori,
explicaţia, asigurând prezentarea concretă a obiectului sau a acţiunii despre care s-a explicat. Se
realizează pe baza materialului intuitiv (obiect, planşa, tablou, animal, pasăre, mula j) gândindu-se
anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta, pentru a ţine cont de efectele lui, în special în plan
emoţional, la proiectarea didactică. Acest lucru este valabil şi în cazul observaţiei dirijate. Ca
moment concret de intervenţie a acestei metode în demersul didactic se poate afirma prezenţa ei în
269